Mergeam în armată la soțul meu, cu fiica mea de 3 luni și cu soacra, cu trenul din Focșani-Ploiești. În tren copilul plângea, eu am scos sânul să o alăptez, fără să realizez că era strâns de sutien. În fața mea, pe bancă, era un domn din cadrul armatei. L-am…” Continuarea te lasă fără cuvinte!

Publicitate

S-a încălțat cu alți pantofi, unii noi, dar asta numai de-al naibii, ca să nu se apuce să și-i facă pe ceilalți, și a ieșit trântind ușa.
— Vorbim noi diseară, că acum n-am timp! m-a amenințat el. Vedem noi cine e stăpân aici!
Toată ziua m-am gândit ce să fac. M-am sfătuit și cu mama, iar ea a zis să-l părăsesc, că ăsta nu e om cu suflet și n-o să-mi fie bine lângă el. Așa că, după-amiază, am ajuns înaintea lui acasă, mi-am strâns câteva lucruri și am plecat. Pe la opt seara, a sunat, întrebându-mă ce m-a apucat.

Publicitate

— Vali, nu mai pot așa, i-am zis. Credeam că mă iubești, dar tu îți bați joc de mine!
— Uite ce zic eu, Geta: în seara asta, odihnește-te bine, gândește-te și mâine dimineață vino înapoi.
I se mai îmblânzise vocea.
— M-am gândit bine, Vali. Nu vin, să știi!
— Vorbim mâine acasă, da? a continuat el, ca și cum nu i-aș fi răspuns. Noapte bună!

Nu m-am dus acasă în ziua următoare, ceea ce l-a înverșunat și mai tare. De teama partidului însă, fiindcă nu dădea bine să fie divorțat – avea să-mi mărturisească asta mai târziu -, a venit seara la mama și m-a rugat aproape în genunchi să mă întorc acasă.
— Gândește-te, suntem de un an împreună… Se mai întâmplă lucruri de-astea într-o căsnicie. Am fost și eu obosit de-am ridicat tonul la tine, nu poți să treci peste asta?
— Bine, dar înseamnă că tu tot timpul ești obosit, fiindcă tot timpul țipi la mine! Crezi că-mi face bine când avem musafiri și tu ștergi cu mine pe jos?
— Iartă-mă, n-o să se mai întâmple! Dar hai, întoarce-te acasă, ai să vezi că n-o să mai țip. Te rog!

Publicitate

Am cedat atunci, și asta a fost greșeala mea. N-ar fi trebuit să mă întorc. Trebuia să divorțez, să-mi refac viața. Vali s-a purtat o vreme fru-mos cu mine. Mai mult în sensul că m-a lăsat în pace cu ironiile, cu jignirile, mai ales de față cu ceilalți. Când a aflat însă că sunt însărcinată, a întors foaia, a început să fie din nou bădăran.

— Parcă ar fi o rață, le spunea el musafirilor, colegi de-ai lui de partid. De-aia se mișcă mai încet, trebuie s-o iertăm, ce să-i facem…
Râdeau cu toții, porcii. Se amuzau pe seama mea, în timp ce eu, cu burta la gură, găteam pentru ei. și măcar dacă Vali m-ar fi ajutat cât de cât. Nu, el mă acuza mereu că mă prefac, că nu-i un capăt de țară să mă scol mai devreme dimineața și să-i fac un ceai.

— Stai cu orele-n baia aia, de parcă te ia cu leșin! Ce tot stai acolo toată dimineața?
Am plecat de multe ori de-acasă, dar de fiecare dată m-am întors. De ce? Nu știu nici eu. Poate că, în adâncul sufletului meu, am tot sperat ca el să se schimbe, poate că l-am iubit. Cine mai știe de ce m-am întors? A doua oară când l-am părăsit trecuseră vreo patru ani de căsnicie, fata mea cea mare, Ana, avea doi ani. Vali era nervos că ea era bolnavă, că avea febră și plângea. îl deranja pe domnul, nu putea să doarmă!

— Ce-i cu sclifosita asta de nu doarme? Ai învățat-o prost, să stai lângă ea noaptea… Cum pleci, cum începe să urle! De parcă numai ea ar fi pe lume!
— Sst, că e bolnavă, tu nu-ți dai seama? Ce Dumnezeu?!
— Păi da, că din cauza ta e bolnavă, tu ai crescut-o așa, ai îndopat-o cu doctorii! Că eu, ce să spun, oi fi crescut cu doctorul la ușă!
Atunci mi-a ajuns iar cuțitul la os. Dimineața, după ce a plecat el la serviciu, am strâns câteva lucruri de-ale mele și de-ale fetiței și ne-am dus la mama. Când m-a văzut la ușă, cu fetița de-o mână și cu valiza în cealaltă, ea a oftat și mi-a zis:

— Of, Getuțo, ce fel de viață-i asta, să tot fugi de colo-colo? Cât ai s-o mai duci așa? Dacă te hotărăști să-l părăsești, apăi fă-o așa cum se cuvine! Nu te mai chinui și nu-l mai chinui nici pe copilul ăsta, că e nevinovat. Iar nemernicul ăla să stea de vorbă cu mine, fiindcă am eu să-i spun câteva vorbe.
De data asta, Vali a venit direct la mama, n-a mai sunat. M-a implorat să mă întorc acasă, „de dragul fetiței”.

— Cum să trăiesc eu fără voi? Nu pot! Recunosc, îmi ies uneori din fire, dar n-o fac intenționat. N-aș putea să trăiesc fără tine, cred că îți dai seama de asta, nu?
Se uita la mine cu o privire rugătoare, nu mai era bărbatul arogant de cu o seară în urmă. Cu asta m-a înduioșat de fiecare dată. Mama însă își dădea seama de păcăleală.

— Geta, tu nu vezi că face ce vrea din tine? Cum crezi că o să se schimbe omul ăsta? N-ai să-l vezi niciodată aducându-ți o floare sau spunându-ți o vorbă bună! De ce-ți irosești viața lângă el? N-ai fi nici prima, nici ultima femeie care a divorțat. Asta e, nu s-a putut… Dar să ții cu dinții de o căsnicie moartă-n fașă, asta n-o mai pot pricepe!

Mama, săraca, avea dreptate, o știam bine. Dar mă întorceam de fiecare dată acasă, singură îmi vâram grumazul în jug. Iar pe urmă, a mai venit și Daniel pe lume. N-aveam nevoie să se-ntâmple una ca asta, dar era înainte de ’90 și n-am avut încotro. Iar din clipa când l-am ținut în brațe, m-am bucurat că-l am. și am încercat să-mi înec amarul în crescutul copiilor. însă asta nu mi-a priit, fiindcă am suferit de fiecare dată la fel de mult, când Vali mi-a arătat că nu are pic de iubire și înțelegere pentru mine.

Ultima oară când am plecat de-acasă, nu Vali a fost cel care m-a rugat să mă întorc, ci copiii. M-aș fi întors oricum, să-i iau.
Dar Alina, care a înțeles ce eram pe cale să fac, m-a implorat să nu-i iau pe ea și pe fratele ei de lângă tatăl lor, că ei vor să crească lângă amândoi părinții. Am cedat și apoi m-am resemnat cu situația asta. Ce puteam să fac?

Nu știu când a trecut timpul… M-am pomenit la șaizeci de ani că mi-a trecut viața pe sub nas, că nu s-a ales nimic de ea.
Doar un singur bărbat s-a purtat frumos cu mine, voia chiar să mă ia de nevastă. Era un coleg de serviciu, un om la locul lui. El mi-a zis, la un moment dat:

— Dacă aș avea o nevastă ca tine, aș ține-o pe palme, ca pe-un ou.
Mi-a făcut curte acel coleg și era cât pe ce să-i cedez. Dar m-a oprit imaginea copiilor, apărută brusc în mintea mea în timp ce mă sărutam cu el. Am fugit și nu i-am mai vorbit acelui bărbat decât rareori, în interes de serviciu.

Acum, când mă pregătesc să închei aceste rânduri, îmi dau seama că, de fapt, nu soțul meu e vinovat pentru nefericirea mea. Eu sunt cea care s-a lăsat călcată în picioare. Drumurile mele, desele mele plecări și întoarceri m-au făcut să-mi pierd personalitatea. îmi merit soarta. Mi-a rămas timp doar să mă resemnez.

Dacă ți-a plăcut articolul, DISTRIBUIE și pentru prietenii tăi!

Publicitate

Un LIKE paginii noastre ar fi minunat. Mulțumim!

Publicitate
x

Check Also

Energizantele in exces, dusmanul intelectului

Consumul moderat de bauturi energizante poate imbunatati viteza de reactie a consumatorilor, dar cu cat ...