VIDEO. Poliţist atacat cu cuțite pe plajă în Mamaia

Scandal pe o plajă din centrul staţiunii Mamaia. Mai mulţi bărbaţi băuţi au fost puşi la pământ de jandarmi. Aveau la ei mai multe cuţite şi au agresat un poliţist. 7 dintre cei 8 agresori, toţi din judeţul Ialomiţa, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Turiştii au început din senin să facă scandal. I-au înjurat pe barmani şi pe oamenii de pe plajă.

Totul s-a întâmplat pe o plajă din centrul stațiunii Mamaia. Bărbații au intrat cu mai multe sticle de băutură, le-au adresat injurii turiștilor, le-au călcat cearșafurile în picioare, ba mai mult pe unii i-au dat la o parte de pe baldachine.

Martor: “Cineva a dat cu spray paralizant. Atunci s-a aruncat o ploaie de sticle şi pline, şi goale şi la aproximativ 6, 7 minute au venit şI jandarmii.”

Un poliţist aflat în timpul liber le-a cerut scandalagiilor să înceteze. Indivizii au scos cuţitele şi l-ar fi rănit pe agent.

Marius Niculescu, purtător de cuvânt IPJ Constanţa: „Din primele cercetări se pare că cele 8 persoane domiciliate pe raza judeţului Ialomiţa deţineau obiecte ascuţite asupra lor. Cu unul dintre ele se pare că ar fi agresat şi reprezentanţii Jandarmeriei şi Poliţiei.”

Turiştii au sunat la 112 și, în cele din urmă, jandarmii și mascații i-au imobilizat pe indivizi şi i-au dus la secţie.

De ce sunt românii nefericiți în concediu

Curăţenia, preţurile, serviciile oferite şi problemele de-acasă îi supără pe turiştii români care vin la mare şi, în loc să se relaxeze, mai mult se stresează. Pe de altă parte, patronii care trăiesc de pe urma turismului spun că vina e tot la turist. Sociologii consideră că mare parte din vină aparţine clienţilor care nu ştiu să-și gestioneze timpul şi energia în mod corect.

-Dacă ar fi şi preţurile mai mici, mult mai relaxaţi am fi.

-Aici e o problemă?

-Cea mai mare!

Bărbatul care se plânge de prețuri a venit la relaxare alături de prieteni. Tarifele de pe litoral nu-l lasă să-şi încarce complet bateriile.

Alt domn, altă nemulţumire:

-Aşa mizerie şi dezorganizare ca acum nu am prins niciodată!

Motive diferite, ocazii pentru turistul român să se plângă.

Asta pentru că atunci când mergem în concediu, practic mergem cu aceleaşi obiceiuri, cu acelaşi tip de gândire, cu acelaşi comportament şi cu aceeaşi atitudine pe care am avut-o şi când eram la serviciu sau acasă”, spune Cristina Dincu, psiholog.

Nervii luaţi în vacanţă de turişti sunt vărsaţi direct în bagajul angajaţilor de pe litoral.

Sunt şi turişti care vin şi sunt foarte irascibili, sunt foarte nervoşi, foarte stresaţi, probabil de la locurile de muncă. E bine că sunt şi încercăm să mulţumim pe toată lumea, deşi e foarte greu!”, spune Răzvan Zgarcea, administrator plajă.

Hotelierii şi patronii de restaurante se apără şi spun că ei fac toate eforturile posibile pentru a-şi mulţumi turiştii.

Sunt oameni nervoşi, supăraţi, oameni care vin la mare să se relaxeze, îşi doresc foarte mult să facă asta, dar se întâmplă să intervină tot timpul ceva. O nemulţumire! Asta e marea problemă”, spune Tiberiu Ţuhaşu, anteprenor.

Iar la prânz, când merg de la plajă la restaurant, alte şi alte motive de nervi.

O altă problemă a turiştilor este traficul. După ce parcurg distanţe lungi ca să ajungă la mare, ei dau de blocaje. Spre exemplu, în Mamaia, staţiunea se traversează în zilele aglomerate chiar şi într-o oră”, relatează Paul Greavu, reporter Digi24.

Sociologii spun că turiştii români nu au învăţat încă ceea ce în Occident e cunoscut sub numele de cultura fericirii. Iau cu ei în vacanţă problemele, gândurile, motivele de stres din viaţa cotidiană.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *