Un bărbat a fost așezat în avion lângă o mămică și bebelușul ei. Ce a urmat?

Aceasta poveste este reala. Un barbat a avut loc in avion alaturi de o femeie ce calatorea alaturi de bebelusul ei.
Un barbat de peste 50 de ani ajunge la scaunul lui din avion… langa locul rezervat era o femeie, care incerca sa isi adoarma bebelusul de cateva luni. Vazand ca micutul este foarte agitat si ca plange nonstop, barbatul a chemat o stewardesa:

“Eu nu pot sa stau langa aceasta femeie. Nu voi avea pace intregul zbor. Va rog sa imi gasiti un alt loc.”
Stewardesa: “Domnule, imi pare rau. Dati-mi voie sa verific daca mai avem locuri libere. Revin imediat.”
Dupa cateva clipe, tanara stewardesa s-a intors si a spus:

“Domnule, nu mai avem niciun loc liber la clasa economica. Din fericire pentru dumneavoastra, avem un singur loc la first class. Este regula companiei noastre sa nu mutam niciodata un pasager de la clasa economica la first class… insa luand in considerare situatia dumneavoastra vom face o exceptie.

Ar fi scandalos sa fortam o persoana sa stea langa o persoana nervoasa si neplacuta… de aceea capitanul este de acord sa incalcam aceasta regula… insa doar de data aceasta.”

Inainte ca barbatul sa spuna ceva, stewardesa s-a intors catre femeia cu copil si i-a spus: “De aceea, draga doamna, va rog sa va mutati cu bebelusul la first class. Colegii mei va vor ajuta si vor muta bagajele pentru dumneavoastra. Va rog sa ma urmati pana la first class, capitanul nu vrea sa stati langa o persoana neplacuta.”

Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală

„Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”

de Dr. Rogério Brandão, oncolog

„Ca și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele trăite de pacienții mei. Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că suntem capabili să mergem mult mai departe.

Îmi amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia), unde am făcut primii pași ca și profesionist. Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea, până în ziua în care un înger a venit lângă mine!

Am văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de diferite tratamente care au implicat programe chimice și radiații, timp de 2 ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar acest lucru este uman!

Într-o zi am ajuns mai devreme la spital și mi-am găsit îngerașul singur în cameră. Am întrebat-o unde este mama ei. Nici chiar astăzi nu reușesc să spun răspunsul pe care mi l-a dat fără a mă emoționa profund”.

„Uneori, mama iese din cameră pentru a plânge în ascuns pe hol. Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”.

„Ce reprezintă moartea pentru tine, dragă? Am întrebat-o”.

„Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa?”. „În acel moment mi-am amintit de fiicele mele, care în acea perioadă aveau 6 respectiv 8 ani, și exact acest lucru se întâmpla cu ele”.

„Așa este și moartea. Într-o zi voi dormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata mea viață!”.

„Am rămas șocat, neștiind ce să mai spun. Am rămas uimit de maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acelui copil.

„Iar mama mea va fi cuprinsă de nostalgie”, a adăugat.

„Emoționat, cu greu stăpânindu-mi lacrimile, am întrebat-o: „Ce este nostalgia pentru tine, dragă?”

„Nostalgia este iubirea care rămâne!”

„Astăzi, la 53 de ani, îi provoc pe toți să dea o definiție mai bună, mai directă și mai simplă a cuvântului „nostalgie”: este iubirea care rămâne!

Îngerașul meu a plecat în urmă cu mulți ani, dar mi-a lăsat o mare lecție care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc viața, să încerc să fiu mai uman, mai afectuos cu pacienții mei și să-mi reconsider valorile. Noaptea, când cerul este senin și văd o stea, o numesc „îngerul meu”, care strălucește și luminează în cer.

Mulțumesc, îngeraș, pentru viața pe care am avut-o, pentru lecțiile și pentru ajutorul pe care mi le-ai dat. Ce frumos este că există nostalgia! Iubirea care a rămas este eternă!”

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *