Studenţii încep noul an universitar. Condiţiile din cămine, mai rele decât acum câteva decenii.

Publicitate

Universităţile îşi deschid, luni, porţile pentru studenţi. Toate facultăţile deschid anul universitar 2017-2018 printr-o serie de ceremonii, în cadrul cărora studenţii se vor întâlni cu profesorii tutori, cadrele didactice şi personalul de suport (secretariat, bibliotecă, administraţie).

Publicitate

Cu emoţia firească a oricărui început, toţi bobocii sunt aşteptaţi să calce pragul facultăţilor la fel ca şi studenţii şi masteranzii care vor avea parte de bucuria revederii.

Politicienii vor fi prezenţi şi ei la festivităţile de deschidere a noului an universitar. Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent, luni, la manifestările prilejuite de deschiderea anului universitar la Constanţa, evenimentul fiind organizat de către Primărie, în Piaţa Ovidiu.

Publicitate

La ceremonie vor fi prezenţi studenţi ai Universităţii Ovidius, ai Universităţii Maritime şi ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, participă luni, începând cu ora 11.00, la deschiderea noului an universitar şi la sărbătorirea a 10 ani de învăţământ superior la Alexandria, la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte-Alexandria.

La Craiova, la Universitate, alături de comunitatea academică vor fi prezenţi ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedintele Senatului României, Claudiu Manda, dar şi politicieni locali.

Alte universităţi au început deja cursurile de o săptămână. Pe 25 septembrie, cei 33.000 de studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, dintre care peste 10.000 de „boboci”, au început anul universitar 2017 – 2018.

Asociaţiile studenţeşti cer dublarea subvenţiei pentru cămine şi cantină Dincolo de atmosfera festivistă, lucrurile nu stau deloc roz pentru cei mai mulţi dintre studenţi.

Astfel, condiţiile din căminele studenţeşti sunt mai rele decât acum câteva decenii. În plus, doar 23% dintre studenţi au loc de cazare. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a solicitat, recent, Guvernului României şi coaliţiei de guvernare, creşterea semnificativă a fondului alocat în vederea acordării subvenţiei pentru cămine şi cantine, aşa cum s-a promis în campania electorală.

Potrivit organizaţiei, puţin peste 23 la sută dintre studenţi au locuri în căminele studenţeşti, starea multor clădiri fiind mai rea ”decât acum câteva decenii”. Împreună cu alte organizaţii studenţeşti, ANOSR a demarat campania ”Casă, nu doar cămin”, prin intermediul căreia va fi prezentată starea căminelor din ţară.

Potrivit ANOSR, în prezent sunt 107.682 locuri în unităţile de cazare ale universităţilor de stat, raportat la un număr total de 464.149 de studenţi. ”Acest lucru presupune că doar 23,19% dintre studenţi au un potenţial loc de cazare. Faptul că în prezent, sunt construite sau reabilitate 8 cămine din fondul de investiţii alocat de MEN, în ciuda promisiunilor privind construirea a 30 de noi astfel de clădiri, reprezintă o imagine clară a dezastrului privitor la serviciile de cazare pentru studenţeşti.

Situaţia este extrem de gravă, întrucât chiar dacă este salutar faptul că în acest an a fost demarată procedura privind construirea a şase cămine din cele 30 promise, timpul mediu de construire a unei astfel de clădiri din momentul aprobării acesteia de MEN este de 90,63 luni, ceea ce înseamnă 7 ani şi 201 de zile.

O eternitate, în contextul necesităţilor din prezent”, transmit reprezentanţii organizaţiei. Potrivit acestora, ”cea mai mare parte a căminelor studenţeşti ar obţine cu dificultate avizele necesare din partea Direcţiilor de Sănătate Publică, dacă s-ar respecta prevederile OMS nr. 1955/1995, care prevede, printre altele, interzicerea paturilor supraetajate, respectiv condiţii de igienă stricte pentru aceste locaţii”.

Poliţiştii supraveghează centrele universitare Peste şapte sute de poliţişti vor fi prezenţi, luni, în zona centrelor universitare din toată ţara, pentru ca festivităţile desfăşurate cu ocazia începerii noului an universitar să se desfăşoare în siguranţă. Vor fi oferite studenţilor sfaturi şi recomandări preventive.

Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, peste şapte sute de poliţişti vor acţiona în zona centrelor universitare din toată ţara, pentru a se asigura că noul an universitar începe în condiţii de linişte şi siguranţă şi pentru a le oferi studenţilor sfaturi şi recomandări.

Dintre cei 713 poliţişti implicaţi în aceste activităţi, 371 sunt de la Ordine Publică, 224 de la Rutieră, 47 sunt specializaţi în investigaţii criminale, 48 sunt din cadrul structurilor de prevenire şi 23 de la alte structuri de Poliţie.

Astfel, poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi în apropierea centrelor universitare, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

De asemenea, unităţile de învăţământ sunt incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale Poliţiei, iar datele de contact ale poliţistului de proximitate sunt afişate la universităţi, pentru o mai bună comunicare.

Dacă ți-a plăcut articolul, DISTRIBUIE și pentru prietenii tăi!

Publicitate

Un LIKE paginii noastre ar fi minunat. Mulțumim!

Publicitate
x

Check Also

Este normal? Le-a prezentat tuturor cel mai sexy robot de pe planeta, dar s-a ingrozit. Barbatii au luat-o razna cand au vazut cum arata tanara!

Un model de robot a fost prezentat recent la Barcelona, insa spre dezamagirea creatorului, prototipul ...