Și-a lăsat copilul de 10 luni cu soțul o jumătate de zi, când s-a întors se cojea pielea de pe bebeluș. Ce s-a întâmplat cât timp bărbatul ieșise la o țigară, să își verifice telefonul, a șocat lumea

Mama il considera zeul universului, el insă nu a iubit-o la fel. Apoi mama și-a transferat asupra copiilor adulația, dar și sindromul de abandon.

A fost nevoită să se angajeze, s-a făcut dactilografă, a avut grijă de noi. Eram frustraţi pentru că alți copii erau bogați. Noi nu eram, eram doi copii fără tată.

În primii ani eram lăudăros, tata era doctor în științe economice, pleca în străinătate… Mă lăudam cu el, dar apoi nu am mai avut cu ce.

După ce a plecat de acasă mi se părea că mama nu a făcut destul să-l țină acasă. Ea în ponegrea, iar pe la 6 ani am izbucnit în plâns când o auzeam, l-am apărat, dar apoi m-am obișnuit.

Nu conștientizam ce înseamnă absența, ghidajul, reperele, sprijinul de care aveam nevoie. Mama nu și-a refăcut viața.

Uneori mai avea câte o relație, dar era greu în anii 70 pentru o femeie să se recăsătorească, mai ales dacă avea doi fii.

Mi-a trecut frustrarea că nu primeam bani cum ne obișnuise…
Tata m-a ajutat mai târziu, m-a băgat în serviciu cand am avut nevoie. I-a cerut mama asta, el putea, avea cunoştinţe, deşi el nu a inițiat nimic pentru mine.

Dar poate că e necesar un context mai larg ca să înţelegeţi de ce a fost tata aşa: tatăl lui s-a spânzurat când tata era copil. El a crescut de la 9 ani fără tată, deci nu a știut să fie tată la rândul său.

Tata a amenințat-o pe mama că se sinucide dacă mama nu-i acordă divortul. Comportamentul acesta s-a transferat asupra fratelui meu, care a învătat puterea şantajului emotional.

Fratele meu care o sună și azi pe mama (frate-meu are 50 de ani şi e tot dependent de ea şi crede că ea ea cea care i-a distrus viaţa) ca să-i spună că se aruncă de pe bloc dacă mama nu face cum vrea el.

E adevărat că devenisem imun la manevrele tatei, nu conștientizam că barbatul respectiv e tata, nu mă gândeam la el în acești termeni. Am început să lucrez, mi-a ieșit din cap.

Apoi, după ani de relaţii convenţionale, tata s-a îmbolnăvit, a zăcut în spital… El avea aproape 60 de ani, eu aveam 29 de ani. Parcă eram altcineva în prezența lui.

A murit şi înmormântarea a fost cu peripeții. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile și mașina cu sicriul s-a pierdut pe drum, soția lui de atunci credea că fratele meu a furat sicriul ca să-l îngroape în Suceava, de unde era el, cand ea voia să-l îngroape la Bistrița.

Părinţii mei au o poveste stranie
Povestea lor e ciudată. Mama când era mică lua lecții de vioară și a cunoscut la un moment dat o fetiță nespus de urâtă, de care s-a înfricoşat.

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *