„Numele meu este Ana și am 18 ani. Sunt mama unei fetițe de 3 ani, sunt căsătorită și anul acesta ar fi trebuit să termin liceul. Am rămas însărcinată la 15 ani cu iubitul meu, iar acum…” Doamne, prin ce trece fata…:

Dintotdeauna iubirea a dat multora bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Așa s-a întâmplat și în cazul de mai jos.

„Numele meu este Ana și am 18 ani. Sunt mama unei fetițe de 3 ani, sunt căsătorită și anul acesta ar fi trebuit să termin liceul. Am rămas însărcinată la 15 ani cu iubitul meu, iar pentru că voiam să rămânem împreună, părinții ne-au lăsat să ne căsătorim. Ne înțelegem bine, dar uneori simt că mi-am ratat viața. Nu am reușit să termin școala, nu îmi găsesc de muncă și trăim modest.

Uneori, când am zile mai proaste, dau vina pe soțul și pe fiica mea pentru tot ce am ratat… De la copilăria mea, la distracții și până la școală și serviciu mai bun. Nici nu știu cum să fac să mă scot din situația asta, soțul meu nu s-ar împotrivi, dar simt că nu avem destulă putere pentru a ne continua și viața de familie și să îmi rămână și timp pentru ce aș mai vrea eu să fac. Cum să procedez?”

Când se aștepta mai puțin, fata a primit un răspuns care i-a schimbat total gândirea și viața:

„Dacă vrei să fii fericită, nu te compara niciodată cu alții. Fiecare are viața lui, fiecare are de luat propriile lecții. Poate că pentru tine este mai greu acum, dar mai târziu tu vei avea mai multă libertate decât cei care par mai liberi acum. Marea majoritate a oamenilor dispune de timp și relaxare în prima parte a vieții, când de fapt nimeni nu știe cum ar trebuit valorificat acel timp. Ca urmare, el se pierde.

Pe tine, viața te-a pus în situația să „bifezi” treburile serioase – familie, copil – de timpuriu, cumva invers față de ceilalți. Asta e. Oricum, nu poți schimba nimic, mai bine îți asumi și mergi mai departe. Ce rost are să mai regreți? Dacă ai fi putut acționa altfel atunci, ai fi făcut-o, dar faptele arată că nu ai putut. Prin urmare, acum trăiești din plin consecințele acțiunilor tale. Nu dispera. Cu siguranță că, pentru voi, e mai bine așa. Iubește-ți familia, iubește-ți fetița, împărtășește-ți viața cu ea. Ești încă foarte tânără, te poți juca. Și ce dacă nu ți-ai terminat liceul la timp, îl termini când se poate. O rogi pe cea mică să te „ajute”, iar ea se va simți foarte importantă și va coopera.

De fapt, dacă te-ai uita cu drag la tine în „curte”, în loc să te uiți în jur la ce fac alții, ai putea să trăiești raiul pe pământ. Sau, dacă chiar vrei să te uiți la alții, măcar uită-te la cei de la care ai putea să înveți. Oamenii reușesc foarte bine să-și trăiască viața având copii, unii sunt vedete foarte iubite și de succes, alții sunt oameni de afaceri, medici sau scriitori.

Depinde numai de tine să te organizezi în așa fel încât să reușești să le faci pe toate, fără să dai vina pe copil pentru eventualele tale neputințe.”

„Eram împreună de șase luni când ți-am găsit teancul de reviste pentru adulți.” N-a luat în seamă, s-a măritat cu el și a făcut doi copii. Apoi a avut un șoc să afle cu cine s-a căsătorit de fapt. NU, nu era vreun actor de filme interzise minorilor, mai GRAV. Asta-i povestea anului

Scrisoarea unei femei care și-a părăsit soțul pentru că acesta prefera pornografia în defavoarea unei relații normale a devenit virală pe Internet. Iată ce i-a transmis femeia fostului ei partener:

„Pornografia te-a distrus. Ne-a distrus pe noi. Când oamenii au întrebat, șocați, cum am putut să părăsesc un bărbat atât de amuzant, inteligent, tată al copiilor mei, cu o slujbă bună, am spus că a fost vina mea. Chiar dacă nu este adevărat. De vină a fost pasiunea ta pentru pornografie, care mi-a diminuat dragostea și respectul pentru tine și mi-a distrus încrederea în tine. Nu ți-am spus asta niciodată, dar acum trebuie să o știi.

Nu sunt o puritană. Îmi plac imaginile cu femei sexy și puternice. Casa mea, care până nu demult a fost a noastră, este plină de tablouri cu bombe sexy din anii ’50 și de nuduri Art Deco. Și iubesc sexul, iar viața de familie nu mi-a diminuat dorința.

Eram împreună de șase luni când ți-am găsit teancul de reviste și mi-am spus zâmbind „bărbații sunt bărbați”. Apoi am început să le răsfoiesc din curiozitate și am descoperit cu stupoare că nu este vorba despre imagini erotice, ci despre pornografie adevărată, cu femei mutilate de sâni falși.

De ce am rămas? Pentru că în rest erai amuzant, inteligent, creativ. Puteam discuta ore în șir despre orice.

Și ma încurajam singură că sexul nu înseamnă totul într-o relație. Nu când totul era perfect în rest. Mă gândeam că, în timp, vom învăța împreună și poate tu vei reuși să conectezi emoțiile cu acțiunea.

Încercam să îmi explic cum va fi, dar nu puteam decât să concluzionez că lipsa ta de dorință de a face dragoste este din vina mea.

Când au apărut computerele ai devenit mai abil și ai reușit să te ascunzi mai bine. Nu mai puteai avea orgasm cu mine și ai dat vina pe nașterea copilului. Apoi au început aluziile. Aș putea să port mai mult machiaj? M-am gândit la implanturi? Să mă vopsesc blondă? La jocuri erotice? Latex? Îți plăcea ideea amorului în trei. Poate a mers pentru alții. Eu am încercat și nu mi-a plăcut.

Există cuvinte pentru ceea ce făceam noi, dar cu siguranță nu se cheamă că făceam dragoste. În final nu mi-am mai dorit să facem asta. Nu că m-ai mai fi dorit. Preferai să te uiti la DVD-uri, decât să fii cu mine. Ce a urmat nu a fost simplu. Lacrimi, învinovățire, divorț, copii împărțiți între două case.

Sunt într-o relație acum. Felul nostru de a face dragoste este emoțional și intim. Tu ești încă singur. Oamenii cred că e din cauză că nu ți-ai revenit după divorț. Eu cred că este din cauză că relațiile necesită efort și considerație pentru nevoile celuilalt, iar femeile cu care îți petreci tu timpul de obicei nu cer nimic de genul ăsta. Ești de fapt fericit într-o relație cu pornografia”.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *