Momente grele pentru Ioana Ginghină. Ce i-au făcut doctorii

Publicitate

Ioana Ginghină a ajuns la spital acum câteva săptămâni. Nu a dorit să vorbească atunci despre problemele ei de sănătate, pentru că era foarte speriată.

Publicitate

Momente grele pentru Ioana Ginghină

„Efectiv m-am blocat de spate. Ca-n reclamele la unguentele cu specific. Am vrut să dau una dintre pisici afară. Nici nu ştiu să explic. Am deschis uşa, m-am ridicat.. am zis că dacă mă întind puţin probabil trece. A fost groaznic să ajung la telefon să îl sun pe Alexandru să vină cineva să mă salveze”

, a declarat interpreta personajului Ildiko din „Numai iubirea” într-o emisiune de televiziune.

Publicitate

„Doctorul a zis să fac nişte investigaţii. Am luat nişte calmante ca să îmi revin. Am stat numai în pat. Acum tot mă doare. Am nişte poziţii în care încă mă doare”, a adăugat actrița.

Întâlnire emoționantă pentru Maria Constantin. L-a revăzut după foarte mult timp. Ce au făcut împreună

Maria Constantin își vede de viața ei după ce s-a separat de Marcel Toader. Cântăreața de muzică populară a avut parte de o întâlnire emoționantă cu copilul ei, după mult timp în care nu l-a văzut deloc.

Maria s-a dus la locuința fostului ei soț ca să își revadă fiul, să îi ducă toate cadourile pe care nu a apucat să i le dea. Întâlnirea a fost emoționantă pentru mămică. Maria a mers pregătită la fiul ei cu un cadou cumpărat din Cipru, în scurta vacanță pe care blondina a avut-o la prietena ei comună cu Marcel Toader, apoi l-a scos pe băiețel în oraș.

Publicitate

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

Publicitate
x

Check Also

Fostul principe Nicolae anunta revolutia in Casa Regala a Romaniei: Nu ma las!

Mii de oameni aşteaptă joi să îi aducă un omagiu regelui Mihai, la Palatul Regal, ...