Membru marcant al Legiunii Secuieşti, fost mercenar în Legiunea Străină „După Catalonia vine rândul Transilvaniei”

Publicitate

Un membru marcant al Legiunii Secuieşti, fost mercenar în Legiunea Străină, specializat în strategii, diversiuni şi folosirea armelor de asalt, a anunţat, ieri, că după Catalonia vine rândul Transilvaniei să îşi declare independenţa.

Publicitate

În urmă cu doi ani şi jumătate, Consiliul Europei a respins cererea maghiarilor din județele Covasna, Harghita și Mureș de proclamare a autonomiei „Ţinutului secuiesc”. În aceeaşi zi, extremiştii s-au declarat indignaţi, iar mai mulţi membri ai „Legiunii Secuieşti” – considerată grupare paramilitară extrem de violentă – au ameninţat în spaţiul virtual că „lucrurile nu vor rămâne aşa” şi că „se va face dreptate”, indiferent de mijoacele la care vor apela. La momentul respectiv, ca să demonstreze că sunt pregătiţi pentru orice, unii dintre membrii „Legiunii Secuieşti” au postat imagini cu proteste ale „maghiarior umiliţi în ţara lor”, precum şi cu efectele militare pe care le deţin, ”ca orice om, prin casă”: măşti de gaze, pelerine contra atacurilor chimice şi arme de foc.

Iohannis anulează ideea Ţinutului Secuiesc: „Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit”

 „Regionalizarea este de dorit, dar numai dacă se face în așa fel încât să ducă la modernizarea administrației, pentru a fi mai eficientă în interesul cetățeanului, și dacă duce la crearea de noi locuri de muncă prin creștere economică. Autonomia locală și regională, așa cum tocmai le-am descris, ajută, dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit, fiindcă ar inhiba dezvoltarea”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, la Miercurea Ciuc.

Şeful statului a participat la dezbaterea„Coerență și transparență – exemple de bune practici la nivelul județelor Harghita și Covasna”, cu reprezentanții administrației publice locale din județele Harghita și Covasna,unde a ţinut o alocuţiune. În cadrul acesteia, el a spus că doar prin dialog și printr-un parteneriat autentic – nu unul mimat – între reprezentanții de la centru și cei locali, pot fi găsite cele mai bune soluții la dificultățile pe care le întâmpină cei din Covasna şi Harghita.

Publicitate

„Din păcate însă, de prea multe ori, realitățile din județele dumneavoastră, locuite în majoritate de maghiari, sunt interpretate, de o parte sau de alta, într-o manieră care dezbină, care nu face decât să accentueze diferențele și să promoveze ostilitatea. Intoleranța, respingerea celor de altă etnie, indiferent dacă sunt practicate de reprezentanți ai minorităților sau ai majorității, sunt căi sigure pentru blocarea evoluției atât a comunităților, cât și a țării în ansamblu”, a spus Iohannis, adăugând că „la fel cum izolarea acestor comunități nu este de natură să favorizeze progresul. Dimpotrivă, tocmai participarea la viața publică a întregii societăți este cea care conduce la o mai bună apărare a intereselor legitime ale acestor comunități”.

Publicitate

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

Publicitate
x

Check Also

Primele gemene din lume cu culori diferite ale pielii au crescut: Priviți-le cum arată acum!

Protagonistele acestui reportaj realizat de echipa „Inside Edition” sunt două tinere frumoase care nu numai ...