Ieri copil sărac lipit pământului, azi magistrat de renume în România: „Mâncam după ce luau masa ceilalți elevi, adunam resturile! OARE ROMÂNII mai DISTRIBUIE astfel de EXEMPLE POZITIVE?

Magistratul Marcel Nechita, vicepreşedintele Judecătoriei Suceava, are o poveste de viață care a impresionat o întreagă țară. Ajuns dintr-o familie extrem de săracă un magistrat de renume, Marcel Nechita nu a uitat de greutățile prin care a trecut și oferă acum, din salariul său o bursă pentru patru elevi care sunt în aceeaşi situaţie prin care a trecut el, o sumă totală ce ajunge până la 2.000 de lei, în fiecare lună.

Era în clasa a VIII-a, când diriginta l-a întrebat pe tatăl lui la ce liceu vrea să-l dea, iar acesta din urmă i-a spus că ajunge atâta şcoală pentru fiul său.

Din lipsă de bani. La insistenţele dirigintei, Marcel Nechita a ajuns elev la Liceul Silvic Câmpulung Moldovenesc, însă după primul an a ajuns în aceeaşi situaţie, nu mai avea bani de internat şi de cantină, el fiind de loc dintr-o comună din judeţul Vaslui.

Atunci, salvarea a venit de la dirigintele său din acea vreme, profesorul de sport Viorel Totoescu, care a vorbit cu direcrtorul liceului, i-a povestit de rezultatele şcolare a elevului Nechita şi a obţinut pentru acesta gratuitate la cazare şi masă.

„De obicei mâncam după ce luau masa ceilalți elevi, dacă mai rămânea ceva… Vă imaginaţi că experienţele astea s-au lipit de sufletul meu şi vreau să ajut alţi copii să nu mai ajungă în situaţia în care eram eu”, mărturiseşte Marcel Nechita.

Magistratul îşi vizitează şi acum fostul diriginte, cu care a ţinut legătura în acest timp, cei doi devenind prieteni. Mai mult, magistratul ajută și alți copii nevoiași să își continue studiile.

Vezi VIDEO aici

Așa ceva vezi doar în filmele de comedie. Imagini de tot rasul! Peronul garii din Galati a fost construit fara cap!

Asa ceva se poate intampla numai in Romania! Un tren cu directia Galati-Marasesti opreste in gara pentru a urca pasagerii.
Dar ce sa vedeti!? Peronul este mai inalt ca scara trenului, asa ca pasagerii trebuie sa sara pe o distanta de aproximativ un metru si jumatate.
O alta problema a celor care asteapta trenul la primele doua peroane este lipsa scaunelor de asteptare.

„Scaunele sunt la linia 2! Daca eu trebuie sa prind trenul de la linia 1, dar vreau sa stau jos, ma duc la linia 2, dupa care urc pe pasarela, inconjor si vin la linia 1? Nu mi se pare normal”, a marturisit un calator nemultumit.
Domnilor ingineri, cei care ati construit acest peron unde v-au fost masuratorile si schita? Ce credeti ca lumea poate sa zboare pentru a urca in tren?

Asta este tara noastra unde totul se face fara cap.
Daca va placut ce “oameni destepti”avem, dati-ne un like si distribuiti ca poate se trezesc si oamenii din Romania.

Vezi VIDEO aici

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *