Fiica lui Marius Țeicu a murit. A pierdut lupta cu leucemia

Fiica lui Marius Țeicu a murit astăzi la vârsta de 41 de ani. Patricia Țeicu Rădulescu suferea de leucemie. A stat internată luni de zile la Fundeni, timp în care prietenii i-au sărit în ajutor, donând sânge.

Femeia slăbise foarte mult, aproximativ 10 kilograme, din cauza tratamentului dur cu citostatice. A făcut transplant de măduvă la începutul anului. Patricia a fost căsătorită cu talentatul actor Dan Rădulescu și au împreună doi copii, Andrei (10 ani) şi Casandra (7 ani).

Modul în care a descoperit boala a fost unul cu adevărat bizar. Mai întâi i-au apărut niște pete asemănătoare unei alergii, dar care nu au alarmat-o prea tare pe fata cunoscutului compozitor. La două-trei luni a luat atitudine, de vreme ce bubițele nu-i dispăreau.

„În 2015, mi-au apărut niște bubițe și am crezut că sunt pe fond nervos, că mă agit, pun pasiune în tot ce muncesc. Eu nu am avut nicio boală a copilăriei, nu răceam, nu am avut nimic, nu mă duceam la doctor. Și am crezut că totul e pe fond nervos, am stat vreo trei luni și apoi am fost la doctor. Am mers la dermatologie și acolo au descoperit că am tuberculoză. Nu aveam niciun simptom. Și-au pus întrebări: de ce tuberculoză?, că însemna că imunitatea e la pământ. Am făcut analize și am fost descoperită cu un retrovirus, HTLV. Eu am avut un tip de leucemie foarte nou. La noi nu prea există”, povestea Patricia într-o emisiune a lui Cătălin Măruță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *