„De ce nu ai grijă de tine? Arăți ca o servitoare!”, i-a scris un fan… Dar uite ce răspuns i-a dat Dana Nălbaru! E genial! Bravo, Dana!

„Te părăsesc, iubito”, acesta e titlul postării de pe blog, prin care Dana Nălbaru răspunde la cuvintele urâte adresate de o admiratoare, pe pagina de Facebook.

Activă pe rețelele de socializare, Dana Nălbaru, mama a doi copii, are o mulțime de fani, care o admiră pentru faptul că este naturală și că spune lucrurilor pe nume. Însă, ca de obicei, se găsesc și persoane care o critică.

Vedetei i s-a reproşat că nu se îngrijeşte şi că îmbătrâneşte, după ce a postat pe Facebook o poză în care apare fără machiaj. În acest sens, o admiratoare a fanei i-a scris următorul mesaj: „De ce nu ai grijă de tine? Păcat, să arăţi ca şi cum ai fi o servitoare. DAR ştiu servitoare care arată mai îngrijite. Deci nu insulta pe cei ce te-au admirat şi încă o mai fac. ÎNGRIJEŞTE-TE, că o să te lase şi soţul tău şi să nu te miri”.

Dar răspunsul ei nu a întârziat să apară!

„Te părăsesc, iubito! Te părăsesc pentru că n-ai avut timp să-ţi vopseşti părul şi să-ţi faci unghiile roşii. Te părăsesc, iubito, pentru că simt în palmele mele coapsele tale trecute de frageda tinereţe. Te părăsesc pentru că te trezeşti dimineaţa şi ai grijă de casa în care trăim, în loc să ieşi la mall să-ţi schimbi garderoba. Te părăsesc, iubito, pentru că pui capul pe pieptul meu după ce ai culcat copiii, obosită şi dornică de îmbrăţişare. Scuza-mă, iubito, dar te părăsesc pentru că eşti prea atentă la nevoile mele şi ale copiilor noştri. Când m-am căsătorit cu tine şi-am spus că-mi doresc să-mi fii alături o viaţă întreagă îmi imaginam că vei rămâne mereu tânără, că te voi lua de la salon şi te voi duce direct la mare, că pe-ai noştri copii îi vor creşte vecinii şi că banii nu vor fi niciodată o problema. Te părăsesc pentru că n-am înţeles a doua parte din «la bine şi la greu».

Ce nu ştie dânsa este că-mi place să fiu servitoare. Că fac totul pentru copiii mei, soţul meu, familia mea. Că voi renunţa oricând la orele petrecute la salon, la hainele asortate, la întâlnirile cu prietenele la cafea, la meseria mea şi aplauzele celorlalţi ca să fiu cu ei. Ce nu ştie dânsa este că mă trezesc în fiecare dimineaţă lânga copiii mei, că eu le fac micul dejun, eu le pregătesc hăinuţele, eu îi îngrijesc când sunt bolnavi, eu le ştiu bucuriile şi supărările, le ştiu cele mai mari şi mai mici dorinţe şi fac ca acestea să se împlinească. Eu sunt cea care le spune în fiecare noapte somn uşor, pe mine mă strigă dacă au visat urât şi la mine în braţe vin şi se aruncă daca s-au lovit în joacă. Ce nu mai ştie dânsa este că imi place să fiu servitoare în casa mea şi că soţul meu este şi cel mai bun prieten al meu, că împreuna facem lucruri frumoase să se întâmple, că ne sprijinim unul pe celălalt şi că universul nostru este familia noastră. Că suntem fericiţi aşa. Că sub părul meu ciufulit, sub neîngrijirea mea (care o fi aceea despre care spune dânsa) se afla foarte multă fericire şi linişte.

Aş vrea să-i mai spun doamnei care mi-a scris că mai sunt femei ca mine. Şi suntem destul de multe, noi, astea neîngrijitele, care am renunţa oricând la micile plăceri personale pentru marile plăceri ale celor pe care-i iubim. Şi, culmea, există bărbaţi care ne acceptă aşa şi pentru care noi suntem cele mai bune şi cele mai frumoase”, a scris Dana Nălbaru.

Tudor: „Am 34 de ani, dar sunt însurat de la 22. Am intrat într-o șatră de țigani și acum nu știu ce să mai fac. Am făcut amor cu fiica bulibașei, însă ce-a urmat e teribil…” Grav de tot ce se întâmplă. Nu cu el, ci cu nevasta lui! Toate ca toate, dar să vezi cum e fata bulibașei!

Dragă Adela,

Am o poveste foarte interesantă să-ți spun. Mă numesc Tudor, sunt fotograf profesionist, am 34 de ani și am două familii. Oficial, sunt însurat cu o femeie de la 22 de ani, este de aceeași vârstă cu mine, am fost colegi de facultate. Avem și o fetiță de 10 ani. Însă mai am, cumva, o „familie”.

Într-o excursie de-a mea de pe la 27 de ani, unde am stat o lună să documentez în imagini viața unei șatre de țigani, totul a luat-o într-o direcție neașteptată. Nu știu ce părere au oamenii despre căldărari, dar ăștia m-au primit cu brațele deschise, poate și pentru că liderul lor este un om deschis la minte, cu facultate, dar care a ales să trăiască printre ai lui, deși putea face orice altceva. Viețile lor, vreo 40 de suflete, sunt un roman în sine. Ideea e că, stând printre ei o lună de zile, m-am iubit cu fiica bulibașei, omul despre care tocmai ți-am povestit. O fată superbă, de 19 ani la vremea aceea.

Mi-a plăcut foarte mult de ea și în „pelerinajele” mele prin diferite locuri îmi făceam, cumva, timp să o vizitez. N-am apucat s-o vizitez de foarte multe ori până să-mi spun că a rămas însărcinată. M-am înspăimântat teribil, știind că familia ei formează o castă foarte închisă, am crezut că atât ne-a fost, dar tatăl ei a primit vestea calm și mi-a transmis, prin fiica sa, că nu pune pe mine nici o presiune, că a fost alegerea noastră și că sunt oricând binevenit la ei, deși știe că sunt însurat. Știu, e de necrezut, dar e adevărat. Acum am o fetiță de 10 ani, în București, și un băiat de 7 ani, care trăiește într-o șatră de țigani, pe care îl vizitez de câte ori pot (deși e greu, ei locuiesc în Transilvania și nu se stabilesc prea mult într-un loc anume). Mama lui e un exemplu de inteligență. Oamenii aceia sunt încântători, însă țin ca la ochii din cap și la familia mea din oraș. Știu că pare un roman, dar acesta este adevărul.

Problema mea? Mă împart, constant, între două lumi frumoase și simt că nu mai pot. Nu mai am resurse. Nici fizice, nici psihice. M-aș simți ușurat să-i spun soției mele că mai am o „familie” într-o șatră de nomazi, dar cred că aș pierde-o. Apoi, dacă o pierd pe ea, eu ce fac? Nu cred că m-aș adapta în partea cealaltă și mi-aș pierde și fetița care a crescut lângă mine timp de 10 ani. Sper că nu te-am amețit.

Spune-mi, cum s-o scot la capăt? Pentru că nu mai am energie să fiu eu însumi un nomad între două familii. Oricum, într-o zi o să scriu o carte despre toate astea, dar o voi face atunci când nu voi mai avea nimic de pierdut.
Adela răspunde:

Dragă Tudor,

Oricât de mult mi-aș dori să-ți dau o formulă fermecată, care să te facă să le ai pe toate fără să pierzi nimic, mă tem că nu se poate. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să-ți asumi cine ești, cu prețul unor pierderi, cel puțin temporare. Dincolo de toate, motivul apăsării pe care o simți acum este exact nevoia ta de a recunoaște cine ești tu în realitate, în fața tuturor. Oricât ai fi de liber și nonconformist, mai devreme sau mai târziu, nevoia de a fi acceptat de ceilalți va ieși la iveală, așa cum se petrece și cu grupuri mai mari de oameni ”altfel”, care se luptă pentru nevoia lor de a fi acceptați de ceilalți. Desigur, iubita ideală din șatra de țigani, ți-a dat libertatea de care aveai nevoie.

Ce te macină pe tine acum, de fapt, este faptul că nu te simți autentic față de adevărata soție. Ți-e clar că se va supăra – pe bună dreptate – și vei fi nevoit să-i acorzi timpul și spațiul necesare pentru a digera o asemenea veste despre tine. O să treci prin niște momente în care vei avea, foarte probabil, sentimentul că ai pierdut totul dar, dincolo de toate acestea, vor rămâne faptele concrete. De exemplu: nimeni și nimic nu-ți poate lua faptul că ești tatăl acestor doi copii. Mai devreme sau mai târziu, ei se vor întoarce la tine, pentru că tu ești tatăl lor.

Cât despre femei, fata de țigan te va primi mereu cu brațele deschise, la fel ca întotdeauna. Cu soția, însă, nu se știe. Poate va dori să divorțeze, și nu o poți învinui pentru asta, e dreptul ei. Cu cât întârzii mai mult să-i spui, cu atât mai mult o minți, și va avea dreptate să fie supărată. Dacă, însă, este femeia potrivită pentru tine, există probabilitatea să-ți înțeleagă spiritul aventurier și să te ierte la un moment dat.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *