Cum s-au purtat doctorii care au ajutat-o să nască natural până aceasta nu le-a dat o șpagă

Șpăgile din spitalele din România au ajuns nu doar o atenție pentru medici icare câștigă foarte prost, ci o cerere expresă a acestora pentru a putea știi dacă ești sau nu sănătos. Iată ce a pățit o mamă care a născut natural la maternitatea Polizu, conform celor scrise de ea pe site-ul amnascutacolo.ro

Povestea mea incepe in prima parte a lunii Decembrie cand, dupa o intarziere a ciclului de vreo doua saptamani, intarirea sanilor, pofta de mancare pe la 5-6 dimineata si in cele din urma si un test de sarcina pozitiv, am decis impreuna cu logodnicul meu sa facem o programare la Regina Maria pentru confirmarea sarcinii.

Nu imi doream decat ca medicul meu ginecolog sa fie o femeie si sa nu ma impinga sa nasc prin cezariana. Am fost la doamna doctor Borali Denise (o recomand cu mare drag pentru cei ce vor sa nasca la Regina Maria in Bucuresti) care ne-a confirmat sarcina de sase saptamani pozitionata corect si cu DPN 12 Iulie.

Acasa am avut lungi discutii cu logodnicul care insista sa nasc la Regina Maria (unde el avea asigurare de la munca) si nu la un spital de stat cum voiam eu. Si pana la urma diferenta mare de bani si-a spus cuvantul si am stabilit sa mergem la Polizu la recomandarea unei verisoare care nascuse acolo in urma cu cateva luni si fusese destul de multumita.

Astfel mi-a recomandat-o pe doamna doctor Livia Manta care mi-a urmarit in continuare sarcina pana am nascut natural pe 27.06.2017 un baietel. In general toata sarcina a decurs normal, fara probleme de sanatate, doamna doctor Livia Manta a fost foarte draguta.

Pentru morfologia fetala ne-a recomandat la insistentele noastre (nu voiam sa stam pe la cozi prin spital) un cabinet particular (Dr. Calimfirescu – am fost foarte multumiti si de dumnealui), analizele de sange le-am facut si prin spital ( pentru cei care isi permit financiar chiar nu recomand – cozi, la toaleta te trimite sa iei proba de urina si nu este hartie igienica, una din asistentele din policlinica spitalului extrem de aroganta si in jur de trei ore pierdute pentru o proba de sange, una de urina si recoltarea secretiei) si pe la Matei Basarab (curat, personal profi si amabil).

La 37 de saptamani doamna doctor mi-a sugerat sa grabim nasterea cu acordul meu deoarece trebuia sa plece in concediu, iar riscul ca eu sa nasc cat ea era plecata era destul de mare. Am acceptat dupa ce m-a asigurat ca pentru bebe nu este niciun risc si asa am stabilit ca Marti dimineata ne vedem la spital sa-l aducem pe bebe.

Luni seara pe la ora 9 au inceput contractiile regulate si doamna doctor mi-a spus ca daca sunt la 3-4 minute sa nu astept si sa merg la spital. Cu toate ca erau la 3-4 minute, nu am fugit ci mi-am continuat plimbarea in parc. Am ajuns cu greu acasa deoarece contractiile devenisera tot mai puternice asa ca am luat bagajul si am plecat la spital. Pe la ora 23:00 am ajuns la spital.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns sus a fost sa le spun ca am epidurala la mine, insa raspunsul lor a fost “Si cine sa ti-o faca la ora asta?”. Deja ma panicasem, durerile erau tot mai insuportabile, cand am decis sa nasc natural, ma bazasem pe epidurala care imi va ameliora durerea…

M-au dus in sala de nasteri unde moasa, o doamna foarte draguta careia imi pare rau ca nu i-am vazut numele si infirmiera (doamna Elena) la fel de atenta si draguta, au avut grija de mine.

Moasa mi-a spus la un moment dat sa nu mai tip asa ca mai este mult pana dimineata cand voi naste. Deja ma panicasem. Nu era decat miezul noptii, cum sa dureze pana dimineata? Mi-au pus o perfuzie si mi-au zis ca in zece minute o sa ma lase putin durerea. Asa a fost dar bucuria a tinut doar vreo 15 minute in care contractiile erau mai putin intense.

Dupa perfuzie m-a verificat moasa si mi-a zis “Dai de baut daca nasti in noaptea asta ?”, “Clar, da!!!”. Si asa mi-a sunat pe la ora 1:15 medicul ginecolog sa vina ca nasc.

Pe 27.06.2017 la 01:50 am adus pe lume cel mai dulce printisor de 50 cm si 2850 grame, Apgar 8, cordonul ombilical infasurat de doua ori dupa gat, alb ca varul, pe care mi l-a dat doar sa il pup si l-au dus la terapie intensiva.

Pe cat de bine au mers toate cu nasterea pe atat de prost au continuat: copilul a avut complicatii la nastere, nu reusea sa isi regleze singur temperatura corpului, avea un suflu la inima, a vomat in terapie intensiva de doua ori, a fost diagnosticat cu torticolis si tal valg.

Zilele petrecute in spital au fost un cosmar: copilul meu era la terapie intensiva si nimeni nu imi spunea care este motivul si cat il vor tine acolo. In salon toate celelalte mamici aveau copiii langa ele, eu nu…imi doream asa de mult sa il pot tine in brate…

M-au lasat sa il alaptez de 3 ori de pe 27 si pana pe 29 dupa-amiaza cand mi l-au adus in salon. Stiam ca face antibiotic. Dar nu mi se spunea de ce. Abia dupa ce am bagat 100 lei in buzunarul medicului neonatolog mi s-a spus ce probleme are. Am facut un calcul dupa ce am ajuns acasa si nu am facut prea multa economie alegand sa nasc la stat: medicul ginecolog + moasa + infirmiera+ asistente + medic neonatolog + anestezist (la mine nu a fost cazul) + kit epidurala…Nu voi repeta experienta.

Copilasul nostru e bine, e sanatos, creste si noi suntem topiti dupa el.

Momentul care a făcut-o pe această mamă să plângă după ce a ieșit din magazin

Taylor Myers nu a sperat să ajungă vedetă pe facebook sau să se bucure de toată atenția lumii a online-ului prin postarea ei care a făcut înconjurul lumii. Mamă singură, cu un bebeluș în brațe și o fetiță de 4 ani ce a fost diagnosticată cu o formă severa de ADHD, aceasta nu se poate bucura de prea multe experiențe plăcute prin magazine sau la cumpărături.

Iată traducerea mesajului ei conform celor de la baby.unica.ro:

N-are stare. Stiu asta, traiesc cu ea. Are ADHD si obsedeaza frecvent pe motivele pentru care se simte nedreptatita si nu se opreste pana cand nu adoarme sau se intampla ceva important care sa-i distraga atentia.

Stateam la coada de cateva minute, iar eu ii ignoram plansetele si refuzam sa cedez. Nu e evident ca daca cedez ii incurajez comportamentul?

Am mai plecat din magazine de nenumarate ori din cauza ei. Aproape de fiecare data ajung sa plec din magazin fara cumparaturile pentru care am intrat, cu un copil de 4 ani care e in plina criza de nervi si cu un bebelus in brate.

De data asta insa, trebuia sa raman ferma pe pozitii, ca aveam nevoie de cumparaturile astea. I-am zis pentru a 10-a oara sa stea jos in carutul de cumparaturi, ca sa nu cada, cand aud o femeie in spatele meu spunand „Oh, Doamne! Da-i un biscuite sa taca odata!”.

Puteam sa-i raspund mai frumos. Puteam sa ii explic ca fetita mea de 4 ani are ADHD in forma severa, imi cresc amandoi copiii singura, ca fac tot ce pot si ca n-am incotro, trebuie sa stau sa fac cumparaturile astea.

In loc sa spun asta, mi-a scapat „are doar 4 ani, iar tu vezi-ti dracului de treaba”. Am reusit sa ma abtin mai departe pana cand am ajuns sa achit produsele la casa in sistem fara casier, ca sa nu mai fiu nevoita sa dau ochii cu cineva care sa ma considere „acea persoana”.

„Acea persoana” care are un copil ce se comporta urat. Acea persoana care pare ca-i e lene sa-si disciplineze copilul, din cauza ca ignora comportamentul. Acea persoana care stie ca orice altceva decat ignorarea comportamentului va agrava totul.

Pana sa apuc sa achit cumparaturile, lacrimile-mi curgeau siroaie. Pur si simplu n-am mai suportat. M-a enervat, m-a jignit si sunt trista ca nu pot sa am nici macar o experienta placuta cu copiii mei in magazin.

In timp ce imi scanam produsele, o femeie vine catre mine si incepe sa vorbeasca cu Sophie. Ii pune intrebari ca sa ii distraga atentia, insa nu ma submineaza cand Sophie incepe sa ii ceara chipsuri.

„Nu, nu poti manca chipsuri azi. Trebuie sa fii fata buna pentru mama ta. Are nevoie sa fii buna cu ea. Si eu am o fetita mica, la fel ca tine. Cati ani ai? Dar fratele tau?”

Sincer, femeia asta putea fi si anticristul si tot as fi avut mai multa apreciere pentru bunatatea si compasiunea ei decat pentru oricine altcineva am mai intalnit.

E suficient un comentariu sa te puna la pamant. Niciodata nu stii prin ce trece altcineva. Nu ai de unde sa stii ce probleme are un copil de il face sa se comporte gresit si daca nu cumva stii cum e sa cresti un copil ca al meu, n-ai dreptul sa ma judeci.

Totodata, e nevoie de un singur gest de bunatate pentru a ajuta o mama sa se simta apreciata. Ii multumesc femeii de azi din Walmart pentru bunatatea aratata fata de mine si copiii mei. Multumesc ca ne-ai condus si ne-ai ajutat. Mamele trebuie sa se ajute unele pe altele!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *