Bona fusese angajată să aibă grijă de acest COPILAȘ PE MOARTE, dar starea fetiței a afectat-o atât de mult încât a făcut ceva ce nici măcar familia nu putea gândi! ,,Știu că pare stupid, dar ea chiar e un înger pe pământ”

Talia Rosko avea doar 9 săptămâni atunci când medicii au descoperit că ochii ei au o culoare galbenă ciudată. După mai multe teste a devenit clar că cea mică are o boală care-i afectează viața, numită atrezie biliară. Aceasta face ca ficatul ei să nu mai funcționeze. Talia a fost pusă imediat pe lista pacienților care au nevoie de un transplant, iar familia a început o lungă așteptare în care au tot sperat că vor avea noroc.

Cam în această perioadă George și Farra Rosko, părinții Taliei, au cunoscut-o pe Kiersten Miles, în vârstă de 22 de ani, și au angajat-o ca bonă a Taliei și a celorlalți doi copii ai lor. După doar câteva săptămâni de muncă, Miles s-a îndrăgostit iremediabil de cea mică și a început să se gândească la moduri în care ar putea-o ajuta.

Atunci a realizat că… I-ar putea salva viața Taliei!

Bona știa că grupa ei de sânge este 0 și că aceasta este compatibilă cu toate celelalte grupe de sânge, așa că după ce a discutat cu părinții fetei, ea a decis să-i doneze Taliei o parte din ficatul său.

Iată ce mărturisește mama copilei: ,,Am fost complet uimită. Nu știam că are un suflet atât de bun – mi-am dat seama acum că așa e ea. Este un adevărat înger pe pământ; știu că sună stupid, dar chiar este”.

Imediat după ce s-a trezit din operație, Miles a întrebat de Talia și a fost asigurată că operația a fost un succes și că o va putea vedea în curând. Miles mărturisește că atunci când a auzit asta a început să plângă în hohote. Câteva zile mai târziu cele două chiar s-au văzut, cea mică a deschis ochii și i-a zâmbit, iar Miles spune că ,,Asta a făcut ca totul să merite!”.

E uimitor că o simplă studentă de 22 de ani a putut să facă un gest atât de lipsit de orice egoism pentru un copil care nici nu poate să vorbească încă! Dacă toți am iubi mai mult așa cum o face Miles, această lume s-ar trezi la viață într-o clipă!

Nu uita să distribui această minunată poveste despre sacrificiu astăzi! Avem nevoie de povești de viață frumoase!

Vrei să ai o vechime mai mare în muncă? Uite cum poți să cumperi vechimea și cât te costă 5 ani!

Mii de români și-au cumpărat vechime în muncă. Cei care nu au lucrat suficient timp ca să poată primi pensie au profitat de legea dată în timpul Guvernului Cioloş în octombrie anul trecut, care le-a permis să plătescă retroactiv asigurările sociale pentru anii în care nu au muncit.

Marioara Ştefănescu are 62 de ani şi este unul dintre miile de români care în ultimele cinci luni şi-au cumpărat vechime. A lucrat timp de aproape 10 ani la o croitorie, dar cum nu a ajuns la pragul de 15 ani pentru a primi pensie, a fost nevoită să îşi recupereze anii.

„Trebuia să ies din 2015, dar tot am umblat după anii de muncă. Am 10 şi câteva luni de muncă. S-au desfiinţat intreprinderile, m-au tot trimis. Pentru doi ani şi jumătate mi-a pus o sumă aici de 8.066 (de lei, n.r.), spune Marioara Ştefănescu.

Prin urmare, cei care mai au nevoie de vechime în muncă și-au putut cumpăra cel mult cinci ani, dar aceștia trebuie să se regăsească în perioada 2001-2015. Pentru cei cinci ani un român trebuie să plătească în medie 15 mii de lei, adică în jur de 260 de lei pe lună.

Prevederi similare sunt şi în actuala legislație, care dă posibilitatea cumpărării de ani de vechime până la sfârșitul acestui an. La nivel naţional, de la finalul lunii octombrie 2016 până la mijlocul lunii martie au fost încheiate peste 10.500 de contracte de asigurare socială. Cei mai dornici să îşi recupereze anii pierduţi au fost bucureştenii.

Asta înseamnă peste 6.000 de ani vechime cumpăraţi doar de locuitorii din Capitală.

„A fost introdusă această lege pentru acele persoane care, din păcate, nu au putut să realizeze cel puţin stagiul minim de cotizare. Un alt grup de persoane vizat de lege sunt acelea care lucrează în străinătate, fără forme legale, astfel că nu sunt asiguraţi”, spune Angelica Mihail, purtător de cuvânt al Casei Naţionale de Pensii.

sursa: digi24.ro

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

I-a fost rușine cu mama lui fără un ochi, cea care îi dăduse lumina zilei la propriu

Mamele, acele creaturi de-a dreptul mirifice pe care nu le vom înțelege cu adevărat niciodată. Cu o putere ce pare să nu se termine niciodată ele se luptă pentru copilul din tine chiar și atunci când vârsta a trecut cu mult peste tine sau peste posibilii tăi copii. Iată povestea unui bărbat care cu siguranță că nu a știut să își aprecieze mama așa cum merita ea.

“Mama mea avea doar un ochi. Când eram mic, o uram pentru asta. Uram atenția pe care o primeam din cauza ei la școală. Uram cum se uitau cu dezgust ceilalți copii. Mama avea două slujbe, încerca să-mi ofere tot ce aveam nevoie, dar mie mi-era rușine cu ea, nu voiam să fiu văzut cu ea.

De fiecare dată când venea la școală, voiam să dispar. Simțeam o ură nesfârșită pentru această femeie, femeia care mă făcea de râs la școală. Într-un moment de furie chiar i-am zis că mi-aș dori să moară. Nu eram prea preocupat de sentimentele ei.

Pe măsură ce creșteam, am făcut totul posibil să mă îndepărtez de ea. Am muncit cu greu și m-am mutat în străinătate pentru a nu o mai vedea. M-am însurat și mi-am întemeiat o familie. Eram ocupat cu munca. Voiam să le ofer copiilor mei o viață fără griji. Nu mă mai gândeam la mama.

Într-o zi, din senin, m-am trezit cu mama la ușă. Chipul ei, fără acel ochi mi-a speriat copiii și aceștia au început să plângă atunci când au văzut-o. M-am înfuriat și i-am interzis mamei să nu mai calce niciodată la mine în casă. Am țipat la ea și ea și-a cerut mii de scuze și a plecat.

Un fost coleg m-a invitat la aniversarea a 10 ani de la terminarea liceului. Aceasta avea loc în orașul meu natal. Am mers și m-am plimbat prin cartierul copilăriei. Niște vecini m-au oprit și mi-au spus că mama mea a murit acum câteva zile și mi-a lăsat o scrisoare. Am citit scrisoarea cu atenție.

„Dragul meu,

Vreau să încep prin a-mi cere scuze pentru că am venit la tine acasă fără să anunț și pentru că ți-am speriat frumoșii copii. Îmi pare tare rău că ți-a fost rușine cu mine toată viața.

Am aflat că te vei întoarce să sărbătorești 10 ani de la absolvirea liceului. S-ar putea ca eu să nu mai fiu în viață când vei ajunge în țară, așa că m-am decis să scriu această scrisoare și să-ți spun secretul pe care îl țin de-o viață.

Când erai mic, am avut un accident de mașină. Tu ai rămas fără un ochi în urma acestui accident și eu am avut diverse fracturi. Copilul meu drag, am fost devastată când am aflat că nu vei reuși să mai vezi această lume frumoasă, așa că am apelat la un doctor din străinătate care a luat corneea ochiului meu stâng și ți-a salvat ochiul.

Scumpul meu copil, te iubesc și te-am iubit dintotdeauna. N-am regretat niciodată decizia de a-ți da ochiul meu și mor împăcată cu gândul că te-am ajutat să ai o viață normală.

Mama ta.”

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

 

Mi-a oferit nu doar virginitatea, ci și inima ei, iar timp de un an a trăit doar pentru mine. Abia când am pierdut-o mi-am dat seama că a fost singura femeie care m-a iubit cu adevărat.

Laura a fost o… provocare pentru mine. Era „rățușca cea urâtă” care trebuia să treacă printr-un proces amplu de transformare pentru a ajunge în patul meu. Mi-a oferit nu doar virginitatea, ci și inima ei, iar preț de un an a trăit doar pentru mine. Abia când am pierdut-o mi-am dat seama că a fost singura femeie care m-a iubit cu adevărat.

Când a apărut la noi în firmă, Laura a trecut aproape neobservată. Nu era frumoasă, nu era elegantă, așa cum erau toate celelalte colege, care toate trecuseră prin patul meu, în schimb, era inteligentă și foarte bună în ceea ce făcea.

— Ați văzut-o cum arată? a zis vipera firmei, Lili, căreia nu-i scăpa nimic. Iți trezește mila! Unde or fi găsit-o? Parcă n-ar fi nici femeie, nici bărbat…

Nu știu cum, dar am ajuns să lucrăm la un proiect comun. Aveam de făcut niște drumuri împreună, niște întâlniri cu diverși clienți, așa că am avut ocazia să o cunosc mai bine. Era foarte bine pregătită, dar, din păcate pentru ea, nu ținea deloc la aspectul ei exterior. M-am simțit la un moment dat ispitit să-i dau niște sfaturi, ea le-a primit, ba chiar le-a și urmat, și în felul ăsta i-am schimbat puțin look-ul. Colegii noștri au observat imediat schimbarea și au bănuit, firește, că între noi e ceva. Bănuiala lor m-a întărâtat și mi-am pus în gând să o cuceresc pe Laura.

A fost chiar mai ușor decât mă așteptam. Ea era atrasă de mine încă de la început, dar nu era genul care să-și afișeze sentimentele.

Atențiile mele, cele câteva invitații la o cafea, faptul că i-am recomandat o coafeză care să-i aranjeze părul și am dus-o prin magazine, sugerându-i să-și cum-pere una, alta, toate acestea i-au dat de înțeles că sunt interesat de ea, așa că a început să-și schimbe comportamentul față de mine. Mi-a povestit câte ceva des-pre viața ei, nu prea avea experiență în privința bărbaților, iar când mi-a spus că e fecioară, la 27 de ani, am fost în același timp și foarte încântat de perspectiva de a fi primul bărbat din viața ei, dar și puțin îngrijorat ca nu cumva să nu mai pot scăpa pe urmă de ea, așa cum mă debarasasem până atunci, fără probleme, de toate legăturile mele pasagere.

Până la urmă însă, orgoliul meu de mascul a fost mai puternic și m-am trezit cu ea în pat. Trebuie să recunosc că m-am purtat destul de civilizat, într-un fel îmi inspira, biata de ea, și milă. Cum e posibil, gândeam în sinea mea, ca o femeie, în zilele noastre, să fie încă fecioară la 27 de ani?

Faptul că am fost primul bărbat din viața ei a făcut-o să mă iubească cu un devotament aproape orb. Era în stare să-mi tolereze orice, făcea orice îi ceream, iar eu, trebuie să mărturisesc, am profitat din plin de asta. Știa când e ziua mea de naștere, sărbătorea o lună, două luni, trei luni și așa mai departe de la ziua când i-am vorbit pentru prima oară, de la ziua când am făcut dragoste pentru prima oară. Îmi gătea tot felul de mâncăruri sofisticate, dar eu, de cele mai multe ori, uitam sau n-aveam chef să dau curs invitației ei, așa că dădea totul la câinii din curtea blocului.

Nu protesta niciodată, îmi spunea doar cu tristețe în glas:

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

M-am măritat cu Ioan din dragoste, dar într-o zi mi-a tras o palmă pentru că era dezordine în bucătărie. În altă zi, cineva a bătut la ușa casei noastre. Am deschis dar era să leșin când am văzut cine era. Atunci am aflat despre soțul meu

Această poveste de viață a fost publicată de revista Psychologies, care a primit-o pe adresa redacției.

Eram mândră cu el pe stradă și mă distram când femeile întorceau capul după el. Eu eram aleasa, așa că nu îmi mai încăpeam în piele de bucurie.

Nu era un bărbat tandru sau prea comunicativ, dar puneam asta pe seama educației militare. Multă ordine, prea puțin sentiment. Am crezut că îl voi învăța eu ce înseamnă să iubești.

Am crezut că dacă îl voi iubi destul, lucrurile se vor schimba. Și am avut dreptate, s-au schimbat. În rău. Pentru Ioan, eu eram slabă, nefericită, condusă de sentimente superficiale.

Pentru el conta rigurozitatea. Prosoape la dungă, podea lună, pantofi lustruiți. Eu eram haotică, iar asta îl enerva. Locuiam deja împreună, iar viața cu el era o spaimă continuă că nu e suficient de curat, de ordine…

Într-o zi, mi-a dat o palmă pentru că în bucătărie era dezordine, iar noi așteptam musafiri de la serviciul lui…. Gătisem toată ziua pentru această vizită și nu am avut timp să fac curățenie. A urlat la mine că îl voi face de râs în fața colegilor.

Conta mai mult să fie bucătăria curată decât contam eu. Am suferit, mi-am cerut iertare, am plâns. S-a uitat la mine cu dispreț. Nu înțelegeam nimic, era evident. Nu eram suficient de bună. Așa că au început infidelitățile.

De una am aflat direct de la femeia respectivă. Care mi-a apărut la ușă și mi-a spus să îl las că este al ei.

Am simțit că mă prăbușesc. Nu știam ce să zic. Tipa a râs, mi-a zis că oricum nu am șanse în fața ei și a plecat. Era o femeie frumoasă și, evident, tupeistă.

Când a venit Ioan acasă mi-a spus că nu e treaba mea ce a făcut cu ea, iar dacă mă interesează să rămână cu mine, nu mai pun întrebări… Am înghițit, am mai îndurat o perioadă, apoi am rămas însărcinată. Am pierdut însă sarcina la câteva săptămâni.

Ioan nu era entuziasmat de copil. Când i-am spus despre sarcină, a plecat de acasă să se îmbete. Când am pierdut sarcina, a zis că e mai bine, oricum nu era momentul.

Era însă momentul să plec eu și am făcut-o. Aveam 23 de ani când am lăsat tot în urmă.

Doi ani mai târziu l-am cunoscut pe Adrian. Pictor. Total diferit de Ioan, liber, vesel, fără reguli sau prea multă ordine.

Extrem de atrăgător fizic și pasional, m-am îndrăgostit rapid de el. Totul a fost minunat, mai puțin dependența lui de alcool. În câteva luni a început să bea atât de des, încât rareori era treaz.

Era vesel la băutură, dar asta nu îl făcea mai plăcut. Am încercat să îl ajut și m-aș fi străduit și mai mult dacă nu apărea Mirela. Adrian mai avea o iubită, pe nume Mirela, care rămăsese însărcinată.

A venit să îmi dea această veste și mie, întrucât Adrian nu își asuma răspunderea. Iar universul meu s-a prăbușit iar. Adrian a încercat să îmi explice că fusese o aventură și că nu însemna nimic… Am fost și mai dezgustată de felul în care vorbea despre o femeie care urma să îi facă un copil.

Poate a rămas intenționat însărcinată, dar asta nu mă privește. Adrian nu avea decât să doarmă în „patul” pe care și-l făcuse. Oricum bețiile lui mă aduseseră la limită, iar iubirea mă dezamăgise încă o dată.

Nu puteam obține ceea ce îmi doresc. Cel puțin, așa păreau lucrurile. Iubisem de două ori, intens și sincer, iar în ambele dăți finalul a fost o mare dezamăgire. Așa că am decis să rămân singură o perioadă, să îmi revin.

La 28 de ani l-am cunoscut pe Claudiu. Firmele noastre lucrau împreună, iar noi ne întâlneam frecvent. Nu mi se părea un tip atrăgător fizic și era puțin cam șters pentru gustul meu.

Eram deja singură de un an de zile și îmi era bine. Deja hotărâsem că următorul partener îl voi alege mai înțelept. Pe scurt: cineva care mă va iubi el mai mult. Nu mai eram dornică de „sacrificii” din iubire. Nici de provocări. Nici de infidelități.

Eram hotărâtă să rămân singură dacă nu găsesc bărbatul potrivit. Iar cele două experiențe avute, deja atârnau greu în balanță.

Claudiu este un bărbat răbdător. Nu am ieșit cu el în oraș când m-a invitat, dar nu a cedat ușor. A rămas în preajma mea și ne-am împrietenit, treptat. Era singur, avea 34 de ani și o carieră promițătoare. Era directorul de design al companiei cu care lucram.

Apreciam deschiderea cu care îmi asculta ideile, atenția pe care mi-o acorda, răbarea cu care îmi explica anumite lucruri. Aveam multe de învățat de la el, iar el era deschis să mă ajute să învăț. Cu ajutorul lui, am reușit să avansez și eu în firmă. Iar ca să sărbătorim, am ieșit la cină împreună.

Relația nu a început tumultos, din contră. Ieșeam ocazional la un film sau la masă. Povesteam mult, râdeam împreună și am învățat să îl apreciez pentru ceea ce este. Să îl văd dincolo de faptul că fizic nu mi se părea atât de atrăgător.

Dincolo de faptul că mie îmi plac bărbații tupeiști și încrezători, iar el este mai degrabă rezervat și timid. Dar în timp, am devenit un cuplu. Nu îi dădeam multe șanse. Nu vibram intens în prezența lui… dar am realizat că nici fără el nu vreau să fiu.

Claudiu îmi oferă fix ce nu am avut niciodată și mi-am dorit: stabilitate și încredere. Așa că ne-am căsătorit. Acum 15 ani. Avem împreună un copil și o viață liniștită.

Nu avem lipsuri materiale, plecăm în vacanțe, iar Claudiu ține mereu cont de ceea ce îmi doresc. Pentru că eu, pentru el, sunt tot ceea ce și-a dorit.

Dacă sunt sinceră cu mine, eu știu că el nu este ceea ce mi-am dorit. Dar asta nu înseamnă că îmi doream ce aveam cu adevărat nevoie. Claudiu este ce am avut mereu nevoie. Și da, sunt fericită.

Fără pasiune, fără dragoste nebună, fără „fac totul pentru tine”. Îi sunt fidelă și dedicată, îl îngrijesc și respect, mă simt iubită și prețuită.

Iar acum pot spune că astea sunt lucrurile care fac o căsnicie să dureze și o viață să fie împlinită. Nu pasiunea, nu amorul nebun… Cel puțin, asta este experiența mea de viață.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Marcel a părăsit-o, după 15 ani de căsnicie, pentru o altă femeie! I-a spus că nu-și dorește copii, iar la divorț, el era cu viitoarea lui soție, care era deja însărcinată, mai tânără și mai frumoasă. :O Nu a putut suporta și a decis să se răzbune pe soț și pe amanta sa! Doar că planul pus la cale I-A DISTRUS ei viața

Se spune, stiti cu totii, ca razbunarea e arma prostului. Poate, insa cati dintre noi sunt destepti atunci cand iubesc? Inima nu are ratiune.

Asa se face ca exista femei care suporta ani de zile langa ele niste barbati abuzivi, iar daca cineva le intreaba de ce, raspunsul e acelasi: pentru ca il iubesc sau… pentru ca l-au iubit si nu l-au putut parasi din cauza copiilor sau din cauza tineretii pierdute alaturi de el. Alte femei traiesc alaturi de barbati care le insala, si ele stiu asta, dar inchid ochii sau, poate, ii insala si ele. Exista femei care sunt mai inteligente decat barbatii lor, dar accepta sa fie tratate de ei drept proaste, oricum drept inferioare lor.

M-am casatorit devreme, imediat dupa ce am terminat liceul. Eu m-am angajat contabila, pentru ca intotdeauna am avut o minte organizata si priceputa la cifre, iar el, Marcel, a intrat la facultate, pentru ca asa fusese crescut acasa, cu conceptia ca barbatul trebuie sa castige mai mult decat sotia si sa intretina familia. N-a facut cine stie ce facultate, Politehnica, si a iesit inginer de instalatii. Noroc ca taica-sau are o firma de constructii si l-a cooptat si pe el. La facultate nu invatase, cum e obiceiul, mai nimic, asa ca taica-sau l-a incredintat unui om foarte priceput, sa-l invete meserie.

Nea Ovidiu era inginer facut in vechiul regim, dar avea niste maini de aur, lucrase pe nu stiu cate santiere socialiste si era cel mai bun. Cu chiu, cu vai, a invatat si Marcel cate ceva, dar n-a avut niciodata incredere sa porneasca la drum de unul singur. intotdeauna avea nevoie sa-i confirme nea Ovidiu ca face bine ce face. El era controlul lui de calitate. Din cauza asta l-a si botezat, pana la urma, „CTC”. Din pacate insa, a invatat si lucruri rele de la CTC, care nu fusese insurat niciodata si si-a petrecut toata viata numai pe santiere, incalzindu-si patul ori cu sotia vreunui coleg, ori cu vreo stagiara, ori cu sefa cantinei, ca sa-i pastreze mancare buna, ori cu te-miri-cine. Avusese o viata tumultuoasa CTC, iar scumpul meu sot pasea cu mare entuziasm pe urmele lui.

Eu aveam doua servicii si tineam si contabilitatea unor firme. Ajungeam acasa franta de oboseala si ma apucam sa trebaluiesc prin casa, pentru ca nu stiam niciodata cand venea Marcel acasa si trebuia sa am intotdeauna ceva gatit de mancare. Marcel si familia lui nu numai ca nu-mi multumisera pentru ca l-am tinut la facultate, ba aveau tot timpul ceva sa-mi reproseze.

La inceput, am stat cu parintii lui, a fost o tortura. Soacra-mea era cocosul in casa si toata lumea trebuia sa asculte de ea. Toata lumea, adica eu si menajera. De cate ori n-a plecat plangand biata Domnica de la noi… Tot timpul o mustruluia si-i facea observatii. Eu o ascultam pe soacra-mea, ii dadeam dreptate, dar faceam ca mine. Cu timpul, devenisem mai inteleapta si nu ma mai consumam pentru toanele soacra-mii. Sufeream insa foarte mult din cauza lui Marcel. Se purta cu mine de parca eram obligata sa fac anumite lucruri, de parca eram sclava lui, de parca viata mea era in mainile lui. stiam ca, atunci cand era pe santier, nu „dormea” singur, dar mergeam inainte.

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

Colegii își băteau joc de ea pentru că a rămas gravidă în liceu. Toți au fost șocați când au văzut asta:

Una dintre cele mai mari griji ale părinților de adolescente este ca acestea să nu rămână însărcinate la vârste fragede, cât sunt încă pe băncile școlii. Și asta pentru că ei înșiși știu că nu e deloc ușor să crești un copil și sunt conștienți că asta le-ar putea afecta grav viitorul copilelor.

Chiar dacă în ultimii ani nu mai e nimic șocant atunci când adolescentele rămân însărcinate la vârste fragede, părinții fac tot ce le stă în putință pentru a-și ține fetele departe de o sarcină nedorită.

Gaby Rodriguez, o adolescentă de 17 ani, din Washington, care se bucură de o familie tare iubitoare și înțelegătoare și-a surprins părinții în momentul în care le-a spus că este însărcinată. Deși au fost extrem de supărați în momentul în care au primit vestea, au decis până la urmă să-i fie alături fiicei lor și să o ajute indiferent de ce decizie avea să ia adolescenta. Abia după ce și-au oferit suportul însă au aflat adevărul despre ”sarcina” fiicei lor.
Mai mult, Gaby și-a anunțat și colegii de școală că este însărcinată, iar reacțiile acestora au fost cu adevărat dure, fiind foarte răutăcioși cu ea.

Cei mai mulți dintre colegii au acuzat-o că este inconștientă și i-au adresat cuvinte urâte și jigniri.

Timp de șase luni de zile, Gaby a fost pentru colegii ei însărcinată. Ei nu știau însă că fata purta o burtă falsă, care crescuse tot fals în ultima jumătate de an.

Gaby purtase tot timpul ăsta o burtă falsă pentru că a vrut să le demonstreze tuturor cât sunt de lipsiți de empatie atunci când o adolescentă rămâne însărcinată. Ea susține că, în zilele noastre, adolescentele care rămân însărcinate sunt tratate foarte urât. A fost jignită, i s-au adresat injurii și a fost încontinuu arătată cu degetul. Mulți dintre prietenii ei i-au întors imediat spatele atunci când au aflat că va deveni mamă, iar asta a afectat-o cel mai tare pe parcursul acestei experiențe.

Sătulă de reacțiile negative, Gaby și-a dezvăluit secretul în fața întregii școlii, lăsându-și colegii cu gura căscată și dându-le astfel o lecție dură de viață.

La 41 de ani a aflat că este însărcinată cu tripleți. Ce a urmat e INCREDIBIL

Kimberly Fugate, mama unei fete în vârstă de 10 ani, a aflat că este însărcinată a doua oară la vâsta de 41 de ani.

A mers la doctor pentru un control, dar acolo a aflat că are tripleți.

Chiar înainte de cea de-a 42-a sa zi de naștere, Kimberly a intrat în travaliu și a dat naștere unor tripleți identici. Dar după ce a venit pe lume și cel de-al treilea copil, doctorul a început să strige că mai era un copil!
Kimberly și Craig au acum patru fetițe identice și o fetiță de 10 ani. Șansele ca așa ceva să se întâmple sunt una la 13 milioane! Numele celor patru fete-minune sunt: Kenleigh Rosa, Kristen Sue, Kayleigh Pearl, și Kelsey Roxanne.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

„Când aveam 15 ani m-am îndrăgostit de Daniel, iar după 6 luni de relație am ajuns în pat. El nu a vrut să facem dragoste, ci a zis că mă așteaptă până la 18 ani să ne căsătorim. Și am rămas virgină până în noaptea nunții, doar că nu am făcut amor cu el, ci cu alt bărbat.” De neimaginat ce s-a întâmplat și prin ce trece tânăra acum:

Dragă Adela,
Am aproape 21 de ani şi sunt căsătorită de aproape 4 ani. În adolescenţă, când aveam 15 ani, m-am îndrăgostit de un băiat cu 5 ani mai mare. După vreo 6 luni de relaţie cu acest băiat (Daniel) am ajuns în pat, dar când să o facem (dragoste) el a zis că nu vrea să o facem dacă nu suntem căsătoriţi şi că mă va aştepta până o să împlinesc 18 ani şi o să ne căsătorim (şi am rămas virgină până în noaptea nunţii, doar că nu a fost el bărbatul cu care m-am căsătorit).

Dar după vreo 2 luni, a plecat în Spania, deşi eu nu eram de acord şi m-am despărţit de el. El m-a tot căutat, mi-a trimis tot felul de cadouri, dar eu nu am mai vrut să vorbesc cu el, deşi îl iubeam enorm şi încă îl mai iubesc. Pentru ca să pot să îl uit, am decis să mă căsătoresc.

Pe soţul meu îl iubesc şi avem o relaţie destul de frumoasă, zic eu. Dar, deşi aş fi vrut să-l uit pe Daniel, nu l-am putut uita. Înainte de a face nuntă acum 4 ani, Daniel încă mai spera la mine şi m-a căutat, dar eu l-am respins şi i-am întors spatele. După 3 ani, adică anul trecut, s-a căsătorit şi el.

Mă gândesc la el tot timpul, de multe ori îl visez. Nu ştiu ce să fac. Îmi doresc foarte mult să mă întâlnesc cu el, să fim măcar o noapte doar noi doi. Ce mă sfătuiești să fac, să îl caut?

Adela răspunde:
Draga mea,
Dacă îl doreai atât de mult pe Daniel, de ce l-ai respins cu strășnicie în toți acești ani? Eu cred că atunci erai cea adevărată, iar acum nu mai ești. Probabil că traiul în comun împreună cu soțul tău te-a făcut să pierzi acea fascinație a începutului unei iubiri, când suntem îndrăgostiți și totul are mai mult sens.

Într-o relație extrem de apropiată, cum este o căsătorie, începi să-l vezi pe cel de lângă tine ca pe un om obișnuit. Îi cunoști toate tabieturile, unele nu prea plăcute, îl vezi ciufulit, neîngrijit. Își pierde acea aură de mister și fascinație cu care te-a cucerit. Chiar dacă ți-e bine cu el, te trezești că ți-e dor de minunatul început.

Ce ai făcut tu? Treptat, te-ai apucat să proiectezi asupra lui Daniel toate aceste dorințe ale tale din subconștient. Ți se pare că, dacă l-ai întâlni pe Daniel, ai atinge din nou acel ideal. L-ai transformat într-un simbol. Pentru tine, Daniel înseamnă toată pasiunea și intensitatea unui început de iubire, așa cum îți dorești tu. Dar, atenție: Daniel din mintea ta nu este neapărat una și aceeași persoană cu Daniel din realitate. S-ar putea ca, dacă ai reuși să-l întâlnești în carne și oase, să ai o dezamăgire cruntă, care să te marcheze.

Dacă vrei neapărat să te convingi, n-ai decât să-l cauți, dar să nu-ți faci foarte mari iluzii. În primul rând, vei arăta ca o femeie nehotărâtă și disperată – pentru că, după ce te-ai ținut tare în toți acești ani, acum brusc te-ai răzgândit. Apoi, poate că el chiar își iubește nevasta. Ești sigură că mai are aceeași dragoste față de tine ca acum cinci ani?

Femeia i-a spus soțului că e gravidă, îl înșelase și va naște copilul altui bărbat, dar nu se aștepta niciodată ca el să răspundă așa: Nu-i venea să creadă cum a putut. Uite ce a făcut soțul:

Multe cupluri care au fost împreună de mulți ani se laudă că se cunosc unul pe altul foarte bine, totuși, puterea relației lor nu depinde de timpul pe care cei doi îl petrec împreună, ci de diferitele situații prin care cei doi trec, împreună.

Această poveste a devenit atât de cunoscută încât nimeni nu prea mai știe dacă a pornit de la o întâmplare reală. Iată despre ce e vorba.
Un bărbat și soția sa fuseseră împreună de 4 ani, și la un moment dat ea a rămas însărcinată. Ei erau căsătoriți de numai o lună, și își luau mereu toate măsurile de precauție pentru ca asta să nu se întâmple, așa că bărbatul s-a cam îngrijorat.

Soția a recunoscut în cele din urmă că trebuie să îi zică ceva. El știa că îi va spune ceva foarte rău fiindcă începuse totul prin a-i spune cât de mult îl iubește. Iată ce se întâmplase: într-o noapte ea era în oraș împreună cu prietenele ei și s-a îmbătat foarte tare. În timp ce era afară singură, la aer, încercând să își revină, a cunoscut un bărbat.

Atunci a luat o decizie teribilă, a mers cu el acasă și au sfârșit prin a întreține relații intime neprotejate. Ea a mai zis că nu avea de unde să știe sigur, că acel copil putea să fie al acestui bărbat. Cele aflate l-au pus într-o mare încurcătură pe acest om: pe de-o parte o iubea foarte mult pe soția sa, pe de altă parte ea îl înșelase.

Omul s-a gândit foarte mult la toată situația și la sfârșit a luat o decizie care a uimit-o pe femeie: el nu voia ca toți anii buni pe care i-au petrecut împreună să se irosească din cauza unei singure greșeli uriașe, așa că a sfârșit prin a crește acel copil de parcă ar fi fost al lui. Știe că a luat decizia corectă pentru el și pentru familia sa.

A vazut ca sotul o suna, asa ca a raspuns. A zis „Alo” de mai multe ori, dar barbatul nu raspundea. La un moment dat s-a oprit si a ascultat zgomotele care se auzeau. Cand si-a dat seama ce se intampla, a inceput sa planga:

O simpla greseala a dus la destramarea unei familii din Marea Britanie, familie care parea a fi incredibil de unita pana in acel moment.

Totul a inceput intr-o seara, in momentul in care telefonul Lisei James a sunat. Era chiar sotul ei. Putin nelinistita, gandindu-se ca s-a intamplat ceva, femeia a raspuns.

A spus „Alo” de mai multe ori, dar sotul ei nu ii raspundea. Lisa nu a inchis si a ramas pe fir, ascultand cu atentie zgomotele care se auzeau. Dupa 5 minute a realizat un adevar socant!

Sotul ei o sunase din greseala, probabil in momentul in care s-a asezat cu fundul pe telefon. Apelul a transmis astfel toata partida de sex pe care el o avea in acel moment cu amanta lui.
In cele din urma femeia a inchis iar dimineata, cand sotul a ajuns acasa, l-a confruntat. Acesta nu a negat si i-a marturisit ca o insala de un an de zile.

Lisa nu a mai stat pe ganduri si a bagat imediat divort.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

,,M-am trezit dimineață și am găsit poza asta pe telefonul meu, soțul mi-o făcuse în timp ce dormeam, dar când mi-am dat seama ce se întâmplase…” Mama a dezvăluit adevărul dureros din spatele acestei imagini

Cassie Hilt este o bloggeriță, ea este în spatele unui site care se numește ,,The Chronicles of Mothehood” (Cronicile Maternității), dar ea mai este și mama a trei copii, inclusiv un nou-născut. Așa că știe ce înseamnă ,,viața în tranșee”, adică viața de mamă a trei copilași, încă foarte mici.

Așa că, atunci când soțul ei i-a făcut cu telefonul său această poză, Cassie dormind cu fiica ei, femeia a știut că, deși nu era o poză extraordinară, deși nu purta machiaj, era o imagine pe care o va prețui toată viața, iată cum a explicat chiar ea adevărul din spatele acestei imagini, îi traducem cuvintele:

,,M-am trezit dimineață și am găsit poza asta în telefonul meu. Vedeți voi, acum eu sunt în tranșee. Tranșeele nou-născuților, adică. Dar în acea noapte era rândul soțului meu să se trezească noaptea să meargă la bebeluș. Și după ce l-a hrănit, l-a schimbat și l-a adormit, mi-a făcut această poză, alături de fiica mea, care s-a strecurat în patul nostru cândva în acea noapte.

În mod normal dacă văd o poză cu mine pentru care nu am pozat, nu aș posta-o în viața mea pe internet, și, în mod normal mă supăr pe oricine îmi face poze fără să știu. Dar de această dată e cu totul diferit. Ultimele săptămâni au fost grele. Suntem epuizați. Tot. Timpul. Zilele sunt pline doar cu vase murdare, pampers, șters lacrimi. Nici nu am timp să fac duș zilnic.

Ochii îmi sunt umflați din cauza lipsei de somn, mai toate hainele mele au tot felul de pete de vomă, sau mâncare, pe ele. Părul meu e mereu făcut într-un coc ,,de mamă”. Machiajul meu nu mai există. Iar această poză arată toate astea. Nu e strălucitor, dar e o poză a celei mai grele meserii care există: aceea de mamă.

Vreau să îmi amintesc această fază a vieții mele. Și am nevoie de poza asta pentru a-mi aminti, pentru că, uneori, când ești ,,în tranșee”, uiți că, la un moment dat, îi vei duce dorul. Nu îmi va fi dor de nopțile nedormite, ci să simt piepturile lor micuțe respirând alături de mine, în timp ce degețelele lor se țin de degetele mele, să îi țin în brațe, să îi legăn până adorm.

Nu îmi va fi dor de crizele de plâns, ci de capacitatea pe care o am de a-mi calma copiii printr-o simplă îmbrățișare și printr-un sărut pe frunte.

Nu îmi va fi dor de curățarea laptelui vărsat, ci de capacitatea de a curăța doar cu săpun și detergent lucrurile urâte care se petrec cu ei.

Nu îmi va fi dor să mă trezesc cu gâtul înțepenit din cauză că am dormit în același pat cu copiii, dar îmi va fi dor să mă trezesc cu fețele lor alături de a mea, dimineața.

Aceasta e faza pe care vreau să mi-o amintesc. Faza de mamă. Deși e epuizant, nu vreau să uit niciodată.

Așa că să amintiți partenerului vostru de viață să vă facă astfel de poze. Să fiți mândre de ele. Acestea sunt momentele pe care veți dori să nu le uitați.”

,,Pentru că nu eram ca ceilalți copii, mama a hotărât că am nevoie de psiholog, dar rezultatul nu a fost cel dorit de ea. În cabinet însă, era și o psiholoagă tânără. Era în formare. Mi-a cerut permisiunea să asiste și, oricât de timid mă simțeam…” Ce s-a întâmplat

Un tânăr a simțit nevoia să își scrie povestea de viață, așa că a trimis-o site-ului Psychologies, care a publicat-o, sub protecția anonimatului. Iată povestea lui:

Pentru că nu eram ca ceilalți copii, mama a hotărât că am nevoie de psiholog. Eu nu aveam niciun chef de terapie. Și totuși, în cabinet, am cunoscut pe cineva care m-a ajutat enorm.

Părinții mei au divorțat când aveam 14 ani. Tata și-a găsit o iubită mai tânără și a hotărât să o părăsească pe mama. Odată cu ea, m-a părăsit însă și pe mine.

Nu pot spune că eram extrem de apropiați, dar îl admiram. Era un spirit liber. Acum, mulți ani mai târziu, pot înțelege de ce se sufoca lângă mama. Par nerecunoscător să vorbesc astfel despre cea care m-a crescut?

Mama este o ființă dificilă. Căreia îi plac regulile. Pe care nu ai voie să le încalci. Care ține la concepțiile ei învechite și cu care rareori poți discuta. Iar dacă o faci, trebuie să ai grijă mereu ce îi spui.

Tata este jurnalist. Mereu pe drumuri, mereu deschis la noutate și incitant. În tinerețe știu că voia să devină pictor. A fost mereu talentat la desen. Din fericire, l-am moștenit.

Încă de mic desenam, uneori împreună cu el. Sunt amintiri dragi mie. Chiar dacă mult timp el a lipsit din viața mea.

Plecarea lui a fost dureroasă. Mama a făcut-o și mai dramatică. Evident, am fost martor la toată suferința ei, injuriile aduse lui taică-miu care „nu dă nicio ceapă degerată pe tine, care ești fi-su”, la urlete și izolarea ei. De mine, de lume, de orice ar fi putut aduce o notă de normalitate.

Eram bulversat. Mă simțeam straniu, nedorit, rău. Credeam că merit tot ce se întâmplă. Așa că m-am izolat mai mult. Mă închideam în camera mea și ascultam muzică. Musai rock. Dată tare.

Maică-mea venea să urle la mine. Că îi ajung problemele, nu are nevoie să fiu și eu un descreierat. Apoi, într-o zi, făcând ordine printre lucrurile mele, mi-a găsit caietul de desen. De la acel caiet, am ajuns la psiholog.

Eu desenam monștrii. Am aflat ulterior că încercam să eliberez o durere. Pe atunci, eram doar extrem de creativ în privința lor. Era etapa mea de „adolescent rebel”.

Maică-mea, când a văzut desenele a început să urle la mine că nu vrea un satanist în casa ei. M-a făcut în toate felurile. Mi-a zis că mă duce la exorcist. Bine că a ales psihologul (la sfatul unei mătuși), altfel, cine știe cu ce traume mai rămâneam…

Per total, semănam cu tata. Îmi reproșa adesea acest lucru. Sunt neatent ca el. Sunt un ciudat, cu capul în nori. Sunt rău. Trebuie să fiu ca ea, nu ca el. Faptul că și fizic semăn cu el, nu ajuta deloc.

Ajunsesem să cred și eu toate cele. Eram atras de tot ce era întunecat. Mă îmbrăcam în negru. Ascultam Rammstein și Marilyn Manson.

Nu mă integram în niciun grup, nu mă simțeam nicăieri în largul meu. Mă relaxam doar când eram singur cu muzica și cu desenele mele.

Cu această impresie am ajuns la psiholog. Norocul meu că mama a fost scoasă din cabinet. Voiam să fiu doar eu. Măcar să aflu dacă sunt bolnav psihic. Mă vedeam spitalizat, în cămașă de forță.

Îmi acceptam soarta. Pentru că, așa cum am spus, eram și eu convins că sunt un ciudat și merit toate cele. În cabinet însă, era și o psiholoagă tânără. Era în formare.

Mi-a cerut permisiunea să asiste și, oricât de timid mă simțeam în fața fetelor drăguțe, mă bucur că am acceptat. Pentru că… în toiul poveștilor mele… când spuneam că știu că sunt ciudat, că nimeni care ascultă Rammstein și Manson nu e zdravăn…. Că însăși mesajele acestor formații sunt bolnave… a intervenit și ea.

Și țin minte și acum că mi-a zâmbit și mi-a spus: „sunt artiștii mei preferați”. Credeam că e un joc. Nu aș fi crezut-o niciodată. Ea era frumoasă, degajată, încrezătoare, zâmbitoare… mai avea și halat alb. Părea… în mintea mea de adolescent, puritatea întruchipată.

Dar am avut o discuție liberă cu ea. Nu terapie. Nu încercarea de a mă rezolva. Ci… muzică și desen. Chiar ascultam aceeași muzică. Ne plăceau aceleași lucruri. Nu, nu m-am îndrăgostit. M-am simțit acceptat.

Și în timp, în cadrul terapiei, am învățat să mă accept și eu. Să mă cunosc, să mă descopăr. Pentru mine a fost un moment important acela. Probabil de asta aveam nevoie atunci.

Terapia a funcționat și m-a ajutat foarte mult. Nu și pe mama. Încă ascult muzică rock și… sunt grafician. Unul mulțumit de cine și cum este. De mama m-am distanțat, iar pe tata l-am redescoperit. Nu sunt apropiat de niciunul, dar sunt mai apropiat de mine.”

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

Un bărbat a fost așezat în avion lângă o mămică și bebelușul ei. Ce a urmat?

Aceasta poveste este reala. Un barbat a avut loc in avion alaturi de o femeie ce calatorea alaturi de bebelusul ei.
Un barbat de peste 50 de ani ajunge la scaunul lui din avion… langa locul rezervat era o femeie, care incerca sa isi adoarma bebelusul de cateva luni. Vazand ca micutul este foarte agitat si ca plange nonstop, barbatul a chemat o stewardesa:

“Eu nu pot sa stau langa aceasta femeie. Nu voi avea pace intregul zbor. Va rog sa imi gasiti un alt loc.”
Stewardesa: “Domnule, imi pare rau. Dati-mi voie sa verific daca mai avem locuri libere. Revin imediat.”
Dupa cateva clipe, tanara stewardesa s-a intors si a spus:

“Domnule, nu mai avem niciun loc liber la clasa economica. Din fericire pentru dumneavoastra, avem un singur loc la first class. Este regula companiei noastre sa nu mutam niciodata un pasager de la clasa economica la first class… insa luand in considerare situatia dumneavoastra vom face o exceptie.

Ar fi scandalos sa fortam o persoana sa stea langa o persoana nervoasa si neplacuta… de aceea capitanul este de acord sa incalcam aceasta regula… insa doar de data aceasta.”

Inainte ca barbatul sa spuna ceva, stewardesa s-a intors catre femeia cu copil si i-a spus: “De aceea, draga doamna, va rog sa va mutati cu bebelusul la first class. Colegii mei va vor ajuta si vor muta bagajele pentru dumneavoastra. Va rog sa ma urmati pana la first class, capitanul nu vrea sa stati langa o persoana neplacuta.”

Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală

„Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”

de Dr. Rogério Brandão, oncolog

„Ca și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele trăite de pacienții mei. Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că suntem capabili să mergem mult mai departe.

Îmi amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia), unde am făcut primii pași ca și profesionist. Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea, până în ziua în care un înger a venit lângă mine!

Am văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de diferite tratamente care au implicat programe chimice și radiații, timp de 2 ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar acest lucru este uman!

Într-o zi am ajuns mai devreme la spital și mi-am găsit îngerașul singur în cameră. Am întrebat-o unde este mama ei. Nici chiar astăzi nu reușesc să spun răspunsul pe care mi l-a dat fără a mă emoționa profund”.

„Uneori, mama iese din cameră pentru a plânge în ascuns pe hol. Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”.

„Ce reprezintă moartea pentru tine, dragă? Am întrebat-o”.

„Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa?”. „În acel moment mi-am amintit de fiicele mele, care în acea perioadă aveau 6 respectiv 8 ani, și exact acest lucru se întâmpla cu ele”.

„Așa este și moartea. Într-o zi voi dormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata mea viață!”.

„Am rămas șocat, neștiind ce să mai spun. Am rămas uimit de maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acelui copil.

„Iar mama mea va fi cuprinsă de nostalgie”, a adăugat.

„Emoționat, cu greu stăpânindu-mi lacrimile, am întrebat-o: „Ce este nostalgia pentru tine, dragă?”

„Nostalgia este iubirea care rămâne!”

„Astăzi, la 53 de ani, îi provoc pe toți să dea o definiție mai bună, mai directă și mai simplă a cuvântului „nostalgie”: este iubirea care rămâne!

Îngerașul meu a plecat în urmă cu mulți ani, dar mi-a lăsat o mare lecție care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc viața, să încerc să fiu mai uman, mai afectuos cu pacienții mei și să-mi reconsider valorile. Noaptea, când cerul este senin și văd o stea, o numesc „îngerul meu”, care strălucește și luminează în cer.

Mulțumesc, îngeraș, pentru viața pe care am avut-o, pentru lecțiile și pentru ajutorul pe care mi le-ai dat. Ce frumos este că există nostalgia! Iubirea care a rămas este eternă!”

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!

În urmă cu doi ani, Maria a născut o fetiţă. Bebelușul a murit imediat. Acum a dat naștere unui băiețel. La scurt timp, a murit și acesta. Doamne, biata femeie e distrusă de durere. Șocant ce s-a întâmplat cu pruncii, detalii sfâșietoare:

Durere sfârșietoare pentru o femeie din Vrancea care a pierdut doi bebeluși, asistată de același medic. Tânăra şi-a pierdut cel de-al doilea copil care trăia atunci când a venit pe lume. În urmă cu doi ani a tecut prin aceleași clipe cumplite la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Coincidență a făcut ca, de fiecare dadtă, să fie asistată de același medic.

În urmă cu doi ani, Maria Mirabela Alexe din comuna Silhea a născut o fetiţă. Bebelușul, născut la șase zile după termen, a murit imediat, după ce medicii au constatat că avea lichid la plămâni, relatează Vrancea24.ro.

„Mi-a spus că fetița avea plămânii plini de lichidul verde, eu fiind peste termen cu fetița. Am născut după termen la șase zile.”, a povestit Maria Mirabela Alexe, mama care trăiește din nou o dramă.
Femeia a dat vina atunci pe medici despre care susține c-ar fi neglijat-o. Mai mult, a încercat să afle mai multe răspunsuri depsre moartea bebelușului, însă nimeni nu a ajutat-o.

„Le-am spus că mi s-a rupt apa și dânsul (doctorul) îmi spunea că am doar o membrană fisurată când eu eram udă (…) „Nimeni nu-mi spunea nimic. Se acopereau unul pe celălalt”, a mărturisit Maria Mirabela.
În luna mai 2016, tânăra a rămas din nou însărcinată și a monitorizat atent evoluția sarcinii și starea de sănătate a pruncului. Medicii i-au dat asigurări că totul va fi bine pentru că sarcina a decurs normal. Ziua de 7 martie avea să fie una tristă pentru părinții greu încercați de soartă.

A pierdut doi bebeluși, asistată de același medic la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Focșani

Maria a născut un băiețel de 2,7 kilograme. A plâns de fericire când a văzut bebelușul în brațele asistenelor. La scurt timp, pruncul a început însă să se simtă rău.

„Când l-au luat și au început să-l curețe, copilul a început să se înmoaie. Am întrebat dacă totul este ok și mi-au spus că e bine. (…) La jumătate de oră, a venit doamna neonatolog să-mi spună că bebelușul trebuia să plece la Iași sau la București”, a spus femeia.

Medicii i-au spus lăuzei că bebelușul trebuie transferat la o altă clinică pentru că situația îi depășește. În câteva ore, micuțul s-a stins, iar mama a aflat despre tragedie după câteva ore.

„Copilul nu respira bine. Absolut nimeni nu a venit la mine să-mi spună că copilul tău nu mai este. (…) Mi-au spus că copilul meu a decedat pentru că nu se putea oxigena bine”, a povestit Maria Mirabela, cu lacrimi în ochi.

Potrivit certificatului constatator al decesului, bebelușul a murit din cauza insuficienței din mai multe cauze: cardio-respiratorie acută, hemoragie pulmonară, boală hemoragică a nou-născutului, detresă respiratorie neonatală.

„Întrebând de unde sânge pe plămân, aici probabil e o greșeală făcută de cei care l-au aspirat, l-au curățat. Nu l-au curățat cum trebuia și de aici și problema lui cu respirația, pentru că respira greu”, a spus tatăl băiețelului care s-a stins din viață, la câteva ore după naștere.

Femeia îi acuză pe medici de malpraxis. Susține că de fiecare dată s-a spus că evoluția sarcinii este bună, iar copilul nu are nicio problemă. Părinții vor să depună o plângere la Colegiul Medicilor împotriva doctorului care a asistat-o la naștere.

Asistenta medicală a venit la ea la coafor să se tundă. Femeia era atât de epuizată că nici nu se schimbase de uniformă. Din cauza extenuării, a adormit pe canapea cât aștepta să-i vină rândul. Gestul făcut de coafeză este uluitor. Nici acum nu mi s-au oprit lacrimile

Noi ca oameni nu ne luăm puțin din timpul nostru prețios să ne oprim câteva secunde din ce facem și să apreciem munca altora și efortul lor nemăsurat în ceea ce fac, mai ales al cadrelor medicale: doctori și asistentele medicale.

Acești oameni au rareori timp pentru ei înșiși, iar când au în mod cert îi apreciază pe aceia care le arată că le sunt recunoscători pentru munca lor în salvarea vieților.

Ashley Bolling este una dintre acele persoane, este coafeză și a avut modalitatea ei unică de a-și arăta recunoștința față de munca prestată de asistentele medicale zilnic.

O clientă de-a ei a venit să se tundă, direct cu uniforma de asistentă pe ea, și cât a așteptat să-i vină rândul aceasta a adormit. În timp ce alți stiliști ar fi reacționat, poate, urât în această situație, Ashley a înțeles imediat situația asistentei iar reacția ei o să-ți topească inima.

Când a văzut-o pe biata femeie căzută de oboseală în puținul ei timp liber, Ashley i-a rezemat capul de stomacul ei ca să aibă un sprijin și a continuat să-i aranjeze părul.

Femeia a vrut să arate astfel un exemplu de cum ar trebui să ne comportăm cu oamenii care se luptă zilnic să ne țină sănătoși și să îi înelegem în momente de genul acesta, ajutându-i cum putem, prin gesturi simple dar care arată empatie.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să DISTRIBUI și pentru prietenii tăi!