Avea CANCER și era în COMĂ, iar părinții se împăcaseră deja cu gândul că O VOR PIERDE! În timp ce începuseră pregătirile de înmormântare, fata a deschis ochii și ce A SPUS i-a lăsat FĂRĂ CUVINTE

Publicitate

De când se știe, Abby Furco, fata de 10 ani, s-a luptat cu nemilosul cancer. Mititica a fost diagnosticată cu leucemie în 2011, când avea numai 4 ani. Atunci medicii le-au spus părinților că există numai 20% șanse de supraviețuire.

„Am fost devastați”, spune Patty Furco, mama lui Abby. „Practic ni s-a spus că va muri, existau șanse foarte mici.”, a continuat femeia.

Publicitate

În următorii 6 ani, familia a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o ajuta pe Abby și pentru a-i putea o oferi o viață bună, Fata a trecut printr-un transplant de măduvă, sedinte de chimioterapie și i s-a administrat un tratament experimental.

„Am înconjurat-o tot timpul cu multă dragoste pentru că știam că o putem pierde în orice moment. Erau clipe în care nu știam dacă va mai rezista, avea atâtea infecții care puteau deveni fatale. Tot ce puteam face era să o vedem cum luptă și încearcă să supraviețuiască”, spune Patty.

Publicitate

În octombrie 2013 a apărut o mică speranță. Abby își terminase tratamentele și pentru un an întreg a reușit să fie un copil normal: mergea la școală, la antrenamente de fotbal și intrase într-un grup de cercetași. Din păcate, anul viitor, în septembrie, cancerul a reapărut și a fost mult mai grav ca înainte. „Abby nu se putea mișca deloc și abia reușea să mai vorbească”, își amintește mama.

A primit un alt transplant de măduvă în Februarie 2015, dar după numai 15 zile corpul ei a început să respingă măduva primită. În următoarea lună rinichii ei au început să cedeze. A fost mutată la terapie intensivă iar medicii le-au spus părinților că dacă renunță la dializă fata va mai trăi doar 2 zile. Era timpul să își ia la revedere de la fiica lor.

„Doctorii ne-au spus că era timpul să o lasăm să plece, era trează doar o oră în fiecare zi”, a spus Patty. „Am început să ne pregătim celelalte fiice pentru moartea ei”.

Publicitate

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

Publicitate
x

Check Also

Cea mai periculoasă insectă de pe planeta noastră! Daca o vedeti in casa nu incercati singuri sa scapati de ea

Priviți atent această poză: această insectă este una mortală, cea mai periculoasă insectă de pe ...